INTERVIU FRÉDÉRIC XABADA – PARTEA A DOUA

Q8. Cu ce hraniti voi galatenii? Ce feluri de seminte, ratii zilnice etc…
A8. Nimic deosebit: grau, porumb, floarea soarelui in diverse proportii functie de anotimp, iar ca desert seminte mici (mei, in, rapita, canepa) si ceva verdeata tocata.

Galatenii nu sunt foarte pretentiosi la mancare in comparatie cu alte rase si nu au nevoie de alimentatie extraordinar de bine planificata pentru a-i face sa zboare asa cum trebuie. De fapt, pentru crescatorii batrani ideea de regim separat pentru pasarile din lotul de zbor e un lucru la care probabil ca nici nu s-au gandit vreodata.

Din cate stiu eu, inca nu s-a facut vreun studiu comparativ intre diferite tipuri de alimentatie si performantele de zbor ale galatenilor. Ma gandesc insa ca e firesc sa fie o relatie intre una si alta; as fi curios la ce rezultate s-ar ajunge daca cineva decide la un moment dat sa zboare “ca la carte” niste galateni din linii de performanta, cu vaduvie si alimentatie speciala. S-ar putea sa avem surprize mari.

Q9. Exista metode aparte de pregatire a loturilor de zbor pentru concursuri?

A9. Nimic altceva decat antrenamentul de zbor, pur si simplu. La galateni nu e nevoie de dropperi, de semnale cu steaguri sau lumini ajutatoare, de custi speciale sau mai stiu eu ce alceva.

Q10. Poti te rog sa descrii varietatea pe care o cresti tu?

A10. Felul in care arata pasarile pe care le cresc eu se vede in fotografiile pe care ti le-am trimis deja (ceea ce e un lucru bun fiindca evitam multa vorbarie). Daca ne referim la modul in care se comporta in aer, puiendrii din liniile mele ajung cu regularitate la 3 ore de zbor dupa o luna de la primele ture date in jurul crescatoriei (asta inseamna cam intre varsta de 2 luni si jumatate si 3 luni, sau dupa 10-15 zboruri). Cam astea imi sunt asteptarile rezonabile, dar este loc si pentru surprize placute de genul vreunui zbor de 6 ore la aceasta varsta, care se intapla cand si cand.

Cea mai buna performanta pe care am avut-o vreodata cu tineretul (un stol de 4 pui scosi in aprilie, iar zborul fiind in octombrie) a fost un zbor de 10 ore si jumatate in timpul zilei, iar pe inserat stolul a fost vizibil la inaltime si nu a vrut sa coboare. A doua zi au venit 3 din 4.

As zice ca un crescator exigent ar trebui sa aiba in vedere zboruri de 8-8 ore si jumatate de la un lot de galateni din linii bune, sanatosi si bine antrenati.

Recent am auzit de un zbor care mi se pare chiar iesit din comun cu un stol de 22 de puiendri din anul asta. Ridicati la 7 dimineata, 4 dintre ei au ramas sus si noaptea (apusul soarelui la 21.00). Pentru acestia patru, asta inseamna 14 ore de zbor doar in timpul zilei!

Cred ca detaliile in cauza sunt credibile deoarece a fost vorba de un zbor demonstrativ la care au fost invitati crescatori din mai multe orase. Si din cate stiu eu, nu exista precedent ca un grup de crescatori sa fi inceput sa minta din senin despre pasarile altcuiva ca au zburat mai mult decat ai lor toti.

…………………………………………………………….

N-as vrea sa fiu gresit inteles, cifrele pe care le mentionez aici se refera la crescatori pasionati care investesc timp si efort in niste pasari de calitate.

Sunt constient ca trebuie sa fiu precaut astfel incat sa nu creez asteptari nerealiste asupra acestor porumbei, cum ca ar fi un gen de pasari care mananca aproape nimic si stau toata viata sus pe cer. Ce spun eu este ca galatenii au in ei potential pentru performanta si ca daca le sunt create conditii potrivite ei or sa si ofere acea performanta.

Zborurile de 8-10-12 ore (sau mai mult decat atat, in cazurile in care raman noaptea sus), astea inseamna performanta pentru a carei atingere crescatorul si pasarile sale trebuie sa actioneze ca o adevarata echipa.

Un rezultat deosebit nu va putea fi atins de o echipa dezechilibrata de genul crescator bun dar care are pasari slabe, respectiv pasari excelente pe mana unui crescator slab.
Pentru adevarata performanta trebuie excelenta la toate capitolele.

Ce ingreuneaza foarte mult practicarea acestui sport in zilele noastre este lipsa timpului. Pentru ca hai sa fim seriosi, chiar daca am avea pasari in stare sa zboare 15 ore pe zi in fiecare zi, am avea noi timpul sa stam sa le urmarim?

Nemaivorbind de faptul ca este complet nerealist sa avem astfel de asteptari de la pasarile noastre. Probabil ca o comparatie buna pe care o putem face este cu alergatorii de maraton: majoritatea vor alerga cu bine distanta de 43 de km in ziua concursului, dar pentru acea ei se pregatesc luni de zile alergand zilnic doar cate un sfert sau jumatate din distanta. Iar dupa concurs au nevoie de zile intregi de odihna.

Galatenii au energia necesara pentru zboruri-maraton (mai mult decat atat: o fac de placere, fara a fi manati din urma de cineva), dar isi au si ei limitele lor.

Spunand asta, n-as vrea sa se ramana cumva cu impresia opusa, cum ca dupa un zbor tare galatenii au nevoie sa intre in hibernare pentru o luna.

Imi vine acum in minte un exemplu cu zboruri facute de doi frati, ambii in varsta de 6 luni, in toamna anului trecut: 8 ore marti, 4 ore miercuri, 8 ore si jumatate joi. Dar dupa aceste trei zile i-am oprit de la zbor pentru o saptamana, ca sa se calmeze.

Q11. Cum iti antrenezi tu porumbeii? Conditiile de clima din Romania permit sa fie zburati tot timpul anului? Care ti se pare tie vremea ideala pentru a zbura porumbeii galateni?

A11. Temperatura si conditiile atmosferice se schimba foarte mult in Romania odata cu trecerea de la un anotimp la altul, iar galatenii sunt in stare sa faca fata majoritatii acestor shimbari. Eu personal mi-am zburat porumbeii pe ger napraznic, in ceata deasa, in ninsoare, pe timp de furtuna si practic in orice dificultate pe care natura a pus-o pe tapet. Am facut toate astea mai mult ca sa-i testez, sa le vad limitele si sa inteleg ce resurse detin.

Ocazional, unii dintre ei s-au mai pierdut in astfel de incercari dar am luat-o ca pe o forma de selectie. As zice ca galatenii sunt porumbei “all weather”, atata timp cat sunt sanatosi si in buna forma sportiva.

Galatenii dau maximul de randament la zbor in a doua jumatate a toamnei, pe cer senin, racoare si cu vant slab. Daca ar fi sa le dam de ales intre foarte frig si foarte cald, vor prefera frigul: ai mei au zburat minunat intr-o zi senina de iarna cand termometrul arata -20C la sol.

Ridicati la zbor pe caldura unei dupa-amieze de vara, ei pot insa sa se sufoce si sa coboare repede inai te de a apuca sa ia inaltime.

Trebuie avut in vedere ca dupa cateva zboruri frumoase pe vreme buna galatenii tind sa intre intr-un gen de febra a zborului si se pot pierde stoluri intregi de 5-10-15. Parerea mea e ca raman noaptea sus la inaltimi foarte mari si pana dimineata sunt impinsi de curentii puternici de altitudine la zeci, poate sute de kilometri distanta de casa.

De asta zic ca in astfel de cazuri e bine sa-i opresti vreo saptamana ca sa se linisteasca.

Q12. Se intampla sa se mai piarda din cand in cand?

A12. Cu siguranta, din mai multe motive.

In primul rand, ca pui: daca apuca sa se ridice prea devreme in aer, valul de adrenalina care li se urca la cap e prea mult pentru ei. In stadiul asta aripile le sunt mai puternice decat mintea si sunt sanse mari sa-i fure peisajul.

Din felul in care se misca se vede cum ii cuprinde de entuziasmul, cum incearca sa se ridice din ce in ce mai sus si pentru cateva zeci de minute uita complet de casa. Cand isi aduc aminte, pentru multi e prea tarziu fiindca nu mai sunt in stare sa gaseasca drumul inapoi.

Din pacate, asta se intampla frecvent cu puii din cele mai bune linii de zbor, care abia asteapta un pretext sa se ridice in aer.

Asadar, prima ridicare in aer trebuie tratata cu mare precautie.

Ce este totusi incurajator e ca odata deplasati din zona casei puii nu trebuie considerati automat pierduti, pentru ca nu putine sunt cazurile unora care regasesc casa dupa 1-2-3 zile, ba chiar si pana la o saptamana. Ce ii ajuta este ca temperamentul galatenilor nu este unul exagerat de gregar, adica odata ce s-au pierdut ei nu incearca sa se lipeasca imediat la un stol strain. Sunt si foarte rezistenti la foame si la sete si de foarte multe ori evita cu incapatanare incercarile hingherilor de a-i atrage in cursa.

In aceasta perioada de cautare a casei, unii or sa moara pana la urma din cauza diverselor pericole iar altii vor fi prinsi finalmente. Dar un numar semnificativ vor aparea ca prin miracol dupa mai multe zile, slabi si murdari, fiind evident ca tot timpul asta nu au mancat si nu au baut apa.

Etapa asta de “colindat” este prima situatie in care puiul neexperimentat vede ca lumea e mult mai larga decat voliera si curtea pe care o stia el, si are de trecut testul dur de a–si gasi singur calea inapoi catre casa. Odata ce au reusit sa se intoarca din colindat, puii pot fi zburati cu cea mai mare incredere impreuna cu alti tineri, fiindca nu se vor mai pierde.

De precizat ca o parte semnificativa dintre pui se intorc din colindarea de la primului zbor destul de repede, unii chiar si intr-o jumatate de ora.

O alta etapa in care tineretul se poate pierde este cu ocazia primului zbor “adevarat”, la mare inaltime, cateodata si la al doilea daca puiul este zburat intr-un stol cu pasari mult mai puternice si experimentate. Ce se intampla e ca puiul este practic tarat prea repede de stol la foarte mare inaltime si tinut acolo sus pana nu il mai tin puterile. Dupa 2-3 ore cand maturii abia se incalzesc, el este mai mult lesinat si isi da drumul din stol dar asa ametit cum e nu mai reuseste sa gaseasca de unul singur drumul catre casa.

Alt mod de a pierde galatenii este prin supradoza de zbor pe care o mentionam la intrebarea 11. E bine sa ne gandim la galateni ca la niste dependenti de drogul zborului. Daca ii lasam sa consume cat vor ei din drogul asta, inseamna sa-i ucidem cu buna stiinta.

Am avut pasari mature care dupa ce au zburat o zi intreaga si au ramas sus noaptea, cand au venit dimineata parca erau salbatice: au stat nelinistite pe voliera pentru un minut sau doua, dupa care s-au ridicat din nou in aer si asta a fost tot, nu le-am mai vazut vreodata.

Iar la final, cel mai dureros si de ne-evitat mod de a pierde galatenii este prin atacul pasarilor de prada.

Q13. Sunt rapitoarele o problema mare in Romania? Ati inventat cumva metode de limitare a pierderilor din aceasta cauza?

A13. Pasarile de prada sunt intr-adevar o problema serioasa, care se agraveaza pe zi ce trece. In ultimii 4-5 ani situatia a ajuns la limita insuportabilului datorita inmultirii peste masura a rapitoarelor si a faptului ca zburatorii galateni sunt prin temperament si natura zborului lor extrem de vulnerabili la atacurile acestora.

Deoarece galatenii zboara foarte sus, soimii un mare avantaj asupra lor pentru ca-i pot lovi de mai multe ori in picajul unui singur atac. Porumbelul galatean nu e genul pasiv, ba din contra: cand e urmarit de soim se va angaja cu mult curaj in plonjoane spectaculoase si de foarte multe ori reuseste sa fenteze milimetric inhatarea, prin schimbari bruste de directie in ultima fractiune de secunda.

Din pacate, cu cat mai multe incercari are soimul la indemana cu atat mai putine sanse pentru galatean, iar pe masura ce soimul isi face un obicei sa atace stolul de galateni, se vede clar cum capata experienta si isi rafineaza tehnica de atac: ajunge sa inteleaga programul dupa care ies la zbor porumbeii. Nici nu mai incearca sa loveasca stolul la inceputul zborului cand porumbeii sunt proaspeti, ci ii lasa sa oboseasca si ataca numai dupa ce acestia au petrecut ore bune in aer. Datorita vitezei lui in picaj de 2-3 ori mai mare, daca ii este intr-adevar foame la sfarsitul zilei noi vom avea un porumbel mai putin in stol.

Recunosc ca imi e greu sa subscriu la ideea vehiculata de ecologisti, cum ca soimul joaca un rol pozitiv in selectia “naturala” prin indepartarea exemplarelor mai slabe din stolul de zbor. Ce se intampla in zilele noastre este ca soimul va incepe prin a-i lua pe cei mai slabi, va continua cu cei tineri si ne-experimentati, iar din aproape in aproape dar destul de repede dupa asta, va extermina si restul stolului.

In anii din urma am ajuns la concluzia ca nu conteaza ce numar de pui produc si in ce ritm ii scot la zbor; ritmul in care ii ia soimul este oricum mai mare.

Asta se intampla daca zbori porumbeii in fiecare zi, dupa un program; iar daca vrei sa ai rezultate, trebuie de fapt sa-i zbori cu program.

Numai ca este extrem de descurajant sa vezi inca si inca un rand de pui frumosi si sanatosi, pe care i-ai urmarit cu atentie si speranta inca de cand au iesit din ou, care incep sa zboare cu mare placere si progreseaza splendid de la o zi la alta… fiind carati in gheare unul dupa altul. Cum sa nu iti para rau ca nu apuca sa traiasca macar 2-3 luni, cum sa nu iti para rau ca nu au apucat si ei sa demonstreze pe cer care le era de fapt potentialul.

Problema cu pasarile de prada nu este limitata la zonele limitrofe padurilor sau muntilor, sau de fapt nu mai este limitata la aceste zone; acum sunt peste tot, in numar mare. Eu zbor porumbeii in Bucuresti, care este un oras de ordinul a 3000000 de locuitori si la distanta de 100 de km de cei mai apropiati munti.

Intr-un astfel de mediu nu te-ai astepta sa nu poti face fata pasarilor de prada. Si totusi asa este, avem in oras rapitoare mici si mari, care vaneaza porumbeii direct de pe voliera la rasul acoperisurilor cat si sus pe cer. Asta e noua realitate, s-au adaptat la mediul urban.

Pana acum cativa ani cand atacurile soimului erau mult mai rare, era posibil sa ai la zbor porumbei de toate varstele, de la pui la primele zboruri pana la pasari in varsta de 7-8 ani. Asta deja nu mai e posibil, fiindca foarte putini vor reusi sa supravietuiasca de pe un sezon pe altul.

Din pacate nu mai este un eveniment sa imi vad o pasare fiind luata de soim. Au fost multe momente cand am fost tentat sa renunt a mai zbura porumbeii. Pe de alta parte, daca tii inchise in voliera pasarile astea magnifice, inseamna ca le contrazici ratiunea de a exista.

Dar asta e, hai ca nu mai insist, devine prea dureros sa tot zgandar subiectul. Si nu, nu a avem metode de a limita problema.

Promite-mi te rog ca pe mine ma anunti primul daca auzi ca se inventeaza ceva!

…………………………………………………………………………………………………….

Sfarsitul partii a doua

Va urma

Foto antet: porumbei din crescatoria C. Staicu, 1998 si 2002

Foto 1: SEINA MARE CU 16 IN COADA, la varsta de doi ani (scoasă la Mitică “Țoi” din bărbatul bleu de la Petrică Tănase si fata ciocoasă tare la pană de la Fane “Securistu”)
Foto 2: VÂNĂTUL la varsta de doi ani (exemplar atavic scos la C. Staicu din doi bălțați pe vânăt: “Surpriză” si “Seina Mare”)