GALATENII, RASA CEA MAI RASPANDITA DIN ROMANIA, ASA-ZISA DE ZBOR SI JOC, IN DECLIN TOTAL

Privind porumbeii din aceasta rasa din punct de vedere al frumusetii si analizand rezultatele la zbor de cand au inceput concursurile, iti dai seama, odata cu trecerea anilor, datorita necunoasterii rasei, a concursurillor de zbor lipsite de interes, realizate pe jumatate de masura, uratenia porumbeilor zburati, felul zborului, tinuta porumbeilor si a corciturilor la care s-a ajuns si accentuat atat la frumusete, cat si la zbor, cat de departe a ajuns aceasta rasa fata de realitate.
Dar oare de ce sa ne miram? Pietele sunt pline de porumbei galateni, fara mama, fara tata. Facand o diferenta intre porumbeii cu care veneau odinioara in piete si cei de astazi, nu ai cuvinte de comparatie. In expozitii, ne miram de arbitraje la aceasta rasa Galateni si ne intrebam cum s-a ajuns la aceste arbitraje si cum au primit carnetele acesti arbitri. E simplu, necunoasterea se exprima prin tot ce se intampla. Dar oare de ce nu-i intrebati pe cei care au creat acesti balauri asa-zisii Galateni.
De ce nu-i intrebati pe cei care au standardizat si accepta incaltatii, Galatenii gutani, dublu motatii, Galatenii cu floare in piept, Galatenii fara o culoare clara, broscoii etc? La zbor ce sa mai comentam? Impamantenitele regulamente, jumatate plus unu, fara a incheia zborul, excluzand cei mai buni porumbei de la zbor, corciturile in masa care se zboara spun totul.
Ce porumbei de zbor si joc sunt oare porumbeii care zboara cateva minute si obosesc precum astmaticii? Le spunem Galateni de zbor si joc la o rasa in care proportia voliera-calitate este de 9-1. Cum ne putem inchipui ca in urmatorii ani cu porumbeii corciti care au impanzit tara, aceasta minunata rasa Galateni isi va reveni?
Nezburand sau facand concursuri campenesti pentru a ne plimba de la unul la altul, rasa se va distruge. Sunt cateva zboruri pe an si cand se apropie ziua concursului, concurentii se duc la peste, unii nu zboara ca nu au ce sa zboare si in acest fel raman campionii plimbareti dintr-o curte in alta care apreciaza porumbeii de o jumatate de ora. Macar la acestia exista armonie fiindca au ce promova conform realitatii din zilele noastre.
Dar sa vedeti la cei care zic ca au porumbei performanti ce armonie e! Porumbei cu zboruri care nu au nimic cu Galatenii, frumuseti rare fiindca provin din rase diferite vor fi apreciati pe noile site-uri de profil. Pana acum nu i-au prezentat fiindca nu au avut posibilitatea. Unde sunt oare porumbarii de odinioara sa vada unde au ajuns porumbeii din rasa Galateni? Sa vada cat de frumosi sunt cei de azi fata de cei de odinioara. Mai bine mai putini concurenti cu porumbei buni, decat multi fara perspectiva.
Dar iarna cu totii zboara, si cand ajungem in primavara, vara, toamna, atat ei cat si porumbeii sunt epuizati. Se duc la pescuit, nu asteapta sosirea porumbeilor mai buni fiindca nu reprezinta majoritatea. Daca nu au rezultate nu mai participa la arbitraje. Dar, din pacate, sunt majoritatea concurentilor. In toata Romania, au mai ramas putini concurenti dornici de concursuri reale si cinstite.
Iar la frumusete, ii analizati dvs dupa standardul pe care l-au acceptat. Porumbari buni si porumbari cunoscatori, atat la frumusete cat si la zbor, sunt din ce in ce mai putini. Galatenii trebuie sa fie in cadrul rasei sis a aiba calitati de zbor si joc deosebite. La ora actuala este o rasa crescuta haotic in care nu se respecta calitatile morfologice si fiziologice ale rasei Galateni.
De vina este numai nepriceperea. Tineti-o tot asa ca in cativa ani Galatenii nu o sa mai fie buni nici de mancare. Lasati porumbeii liberi, selectati-i dupa calitate si tineti cont sa arate cat de cat a Galateni respectand culoarea, tinuta, forma corpului, stilul de zbor specific rasei etc.Este o rasa cu un zbor dezordonat, dar de o frumusete rara, iar un porumbel si frumos in cadrul rasei este ca o papusa vie. Este cea mai grea rasa de inteles, mereu ai surprize, dar cu rabdare mereu ai de invatat cate ceva.

Torino,
Decembrie 2013

34 Responses to GALATENII, RASA CEA MAI RASPANDITA DIN ROMANIA, ASA-ZISA DE ZBOR SI JOC, IN DECLIN TOTAL

  1. Suleyman - Tulcea

    Domnule presedinte Torino :
    - Sincer esti rupt de realitate !

    In anul 2013 , in Romania , la rasa Jucator de Galati , a fost urmatoarea participare :
    1. Uniunea de la Cluj – 26 concurenti activi ;
    2. A.C.P.J.G – RO – 20 concurenti activi ;
    3. Roller Club Romania – 12 concurenti activi ;
    4. C.N.T.- ul – 15 concurenti activi ;
    5. Alfa Calafat – 10 concurenti activi .
    Toate aceste organizatii au demonstrat ca galateanul de COMPETITIE , distrus de batrani , A RENASCUT .
    Matematica este simpla :
    26 + 20 + 12 + 15 + 10 = 83 CONCURENTI ACTIVI , la rasa Jucator de Galati , in Romania anilor 2013 .

    Cand vreodata , de cand erai matale mic , in pantaloni scurti si pana in prezent , au zburat atatia crescatori intr-un cadru organizat , in Romania ?

    Marea problema nu este in Romania si este la Clubul DACIA , unde dupa plecarea lui Fane Raiciu si a lui Gabi Grigorescu , grupa de zbor este in prag de desfiintare !!!

  2. Clubul Dacia , in prezent , are 50 % crescatori de voiajori standard , 40 % crescatori de porumbei de ornament (bujori , gagii , tobosari , porumbei cap de Maur , etc.) si 10 % crescatori de galateni ; Matale si inca 3.

    Eu zic ca acest club este un pariu pierdut si este bine sa-l lasi ORNAMENTISTILOR , caci nici intr-o alta viata din asta nu mai faci club de ZBOR !

    Legat de ,,curtea” pe care o faci celor de la E.E. , se vede de la o posta ca aspiri rau , la un post pe la Uniunea de la Cluj .

    Este bine ca de Asociatia Crescatorilor de Jucatori de Galati din Romania se ocupa baietii , caci altfel cine stie …
    Este bine asa , matale cu DACIA si ei cu A.C.P.J.G-RO , ca sa stie lumea cum sta treaba si sa nu amestece din gresala marfa cu ambalajul
    Clar sunt doua lumi diferite , care nu au nimic in comun !
    Ar fi pacat sa apara confuzii .

  3. HOTUL STRIGA…..HOTII!!!!

    Cites si ma minunez cum poate critica cineva pe toata lumea dear nu priveste ce a facut pentru rasa pasta pe cable de disparitie. Cine a chemat in expo fauna galateni broscoi si corciti cut pretdntia sa primeasca campioni? Cine a pus albitri la galateni un necunoscator un pietar si 2 hot I dovediti in concursuri si care mai aveau si galateni in expo so siau data singuri campioni? Chiar vroiam ca la anu sa vin so eu la expo fauna dear dupa ce am vazut acolo…….

  4. Ne iertati domnule Torino , ca noi cei 83 de columbofili care in anul 2013 am participat in competitii cu porumbei din rasa jucator de Galati avem porumbei finuti la capete si ciocuri , cu talii mici si mijlocii .
    Ca sa nu ne mai certati , incepand din anul 2014 , probabil va doriti sa trecem si noi la galateanul cu aspect de voiajor pe care il cresteti dumneavoastra ; Capul cat nuca altoita , ciocul cat tarnacopul si statura robusta , undeva 500 de grame , cu inele de 8 .
    Din pacate noi crestem galatean de rasa veche , asa cum ne-a fost lasat de bunici , fara infuzie de voiajor german de frumusete .
    Voiajorii cu voiajorii , galatenii cu galatenii .

  5. mascariciul g.botezatu

    Claudiu Porojan, zine si noua secretul dresajului tau vizavii de zborul de la maturi la uniune,arbitrat de torino.cum ai reusit ca exact din 5 in 5 minute stolul tau isi schimba modalitatea de punctare?atasez aici si linkul cu fisa ta de zbor http://ugcppamr.sunphoto.ro/1_Etapa_2_Maturi/90940975 si daca tot e democratie,de ce sa nu profitam de ia si sa
    ne semnam cu poreclele…

  6. AM IMBATAT ATAT ARBITRU CAT SI PORUMBEII CA SA NU SE SUPERE NICIUNUL!

  7. Esti nevinovat botezatule, iti trebuie mulllti ani sa intelegi cum e cu zborurile astea, noi te intelegem nu-ti face probleme!

  8. @ g.botezatu
    Experimentul l-am repetat si la ultima etapa cand am imbatat atat arbitrul ( domnul EUGEN care a si plecat de acolo la volanul masinii sale, pana la Pitesti) cat si pe urmatoarele persoane care au asistat integral sau partial la ultima etapa :
    DL GRECU
    DL NICU GHEORGHE
    DL EMIL CHELU
    DL ROSCA EUGEN
    DL CARATAS CATALIN
    DL POALELUNGI SENIOR
    DL POALELUNGI JR
    DL TURCU SORIN
    DL DOANCA DUMITRU
    DL BUNEA ALEXANDRU
    DL BRICEAG DAN
    AM IMBATAT SI PORUMBEII SI AU ZBURAT 4 ORE SI 35 MINUTE.
    Le cer scuze tuturor celor enumerati mai sus pentru ca nu le-am cerut acordul pentru a face aceasta gluma cu privire la starea de betie. Precizez ca am facut aceasta gluma pentru a putea fi inteles de domnul g.botezatu care ia totul in bascalie si a trebuit sa vorbesc pe limba lui.

  9. Torino cu aceste doua topice , chiar ai dat cu boata in balta .
    Tine-o tot asa si o sa ramai singur !

  10. Domnule vittorio piusii torina imi puteti descrie precizia de 5 in 5 min a schimbarii modalitatii de punctare al zborului lui claudou porojan la etapa de maturi in cadrul uniunii ,unde ati fost arbitru principal?atasez aici si linkul cu fisa de zbor http://ugcppamr.sunphoto.ro/1_Etapa_2_Maturi/90940975 oare aceasta etapa a avut loc,sau in realitate la aceasta etapa porumbeii au fost in cusca,fisa de zbor pe masa si paharul in fata?va adresez dumneavoastra aceasta intrebare deoarece domnul CLAUDIU POROJAN nu vrea sa raspunda.probabil nu isi gaseste cuvintele….e de inteles avand in vedere valoarea acestui campion!o seara buna tuturor!

  11. botezatule tu chiar esti penibil ! Despre educatia ta nu are sens sa mai vorbim ca ne pierdem timpul …

  12. Claudiu,dar nu te am intrebat cat au zburat.te am intrebat cu ce precizie de exact 5 minute stolul tau si a schimbat modalitatea de punctare(mai exact altitudinea zborului)chiar de mai multe ori…e mai simplu sa completezi si sa calculezi in fisa din 5 in 5.raspunde la subiect daca poti nu argumentand cu nume,orase,masini etc….

  13. Claudiu porojan,dar de modul de completare incorect al jocurilor de pe aceasta ciorna ce ne poti spune?par a fii jocuri simultane…asa o fii?http://ugcppamr.sunphoto.ro/1_Etapa_1_Maturi/90940824 daca poti,raspunde la sibiect nu enumerand orase,nume,masini.doar nu jucam,,flori-fete sau baieti” ca in copilarie..

  14. Ce ati zice de un club nou , cu Torino – presedinte si botezatu – responsabil tehnic ?
    N-ar mai fi club , ar fi batalion disciplinar .
    In viata nu este suficient doar sa ai bani …

  15. Dacia a fost si va ramane o asociatie dictatoriala.
    Mai bine ma duc la pescuit decat sa mai zbor la dacia intro competitie mincinoasa pe un regulament de copii mici.
    Ati facut toate magariile sa cistige bucurestiul. Ati trucat zboruri ati mituit arbitri ati descalificat concurentii care va amenintau fara motiv.
    Sa nu mai aud de dacia si de torino.
    Sper ca toti de la dacia din craiova sa treaca de la amatori si hoti la profesionisti.
    Sa terminat cu magariile la zboruri.
    Nu va mai las sa miscati.
    O sa aveti om in curte trimis de mine la fiecare zbor.
    Sa terminat.

  16. fara educatie (g.botezatu)

    Ionut barboianu,fara mine si fara tine acest site ar fii lipsit de activitate.doar ca diferenta dintre noi este ca eu am un nume iar tu nu ai personalitate si identitate.Cat despre CLAUDIU POROJAN,vorbe din popor..BUN BAIAT,PACAT DE FATA….

  17. Vittorio , cand presari foc , culegi furtuna !
    Ti-ai pus toata lumea in cap ; Cu ce te ajuta acest lucru ?
    Am inteles ca a plecat si Mutu de la Dacia . Uite rezultatul…
    In loc sa-ti vina oameni la Dacia , iti pleaca !
    Si schimba regulamentul de zbor de la Dacia , caci este jenant .

  18. @ g.botezatu.
    Ti-ai luat rolul prea in serios. Trezeste-te, nu esti procuror, ci un simplu fost crescator de jucatori de Galati care vorbeste in mod liber si democratic cu un actual crescator de jucatori de Galati.
    Poate ai uitat ce ai intrebat, de aceea iti reamintesc faptul ca tu ai fost curios cu privire la “secretul dresajului”
    Pentru a nu lungi mai mult de cat este necesar aceasta discutie, iti voi marturisi ca am luat la cunostinta de modul deficitar al completarii fiselor de zbor inca din vara cand am fost sunat de domnul Dina Mergiani. Atat pentru mine, ca si concurent, cat si pentru domnul Torino competitia de la uniune a fost ceva nou iar datorita numelui pe care il poarta documentul, acela de ciorna, am tratat superficial completarea acestuia. In fapt acei porumbei s-au comportat foarte bine, lucru care ma face sa fiu mandru de ei si de o parte din puii lor, care au iesit campioni la tineret la uniune.
    Daca totusi in continuare iti asumi acest rol de mic justitiar, sfatul meu este, sa incerci prin ceea ce faci, sa dovedesti atat vinovatia cat si nevinovatia celui pe care il supui atentiei, pentru a nu cadea in ridicol.
    Daca ai fi crescator de jucatori de Galati, te-as intreba, cum au reusit porumbeii tai sa zboare la etapa 3 maturi EXACT 15 MINUTE cat aveai nevoie pentru a indeplini baremurile, dar cum nu esti, nu te mai intreb.

  19. fara educatie (g.botezatu)

    Claudiu porojan,eu in comoaratie cu voi am completat fusi si ciorna in timpul zborului porumbeilor.asa cum se face si asa cum cere regulamentul.mai departe poti deduce singur!

  20. Lui botezatu i-au zburat 11 minute , 12 minute , respectiv 14 minute , dar a rotunjit el la 15 minute , ca sa zica ca a facut baremul de durata . Asta e tare dubios si este capabil si de alte lucruri si mai urate .
    Ti-ar place tie mascarici sa fiti doi care scrieti aici pe site , dar numai din Bucuresti suntem 4-5 persoane care scriem , plus restul baietilor din tara .
    Si prin aceasta afirmatie ai cautat sa mai faci o diversiune mizerabila , denigrandu-ne atat pe noi , cat si site-ul .
    Esti dereglat bine …

  21. Pentru g.botezatu:
    Daca te astepti sa-ti raspund la paranoia ta, te anunt ca nu ma pot cobora la un asa nivel incat sa am o discutie cu un SPARGATOR DE BANCOMATE.

  22. Ionut barboianu….ceapa e ceapa si branza e branza..

  23. Si te citez. ,,pomu i pom si floarea i floare,curva i curva pana moare..!multa stima ioane!

  24. botezatu , daca stau asa lucrurile , pe noi sa ne scuzi ;
    Cautati alti parteneri de dialog .
    Noi suntem oameni corecti , seriosi si nu avem nevoie de probleme !

  25. Cine a ajuns sa ceara socoteala unor columbofili
    deosebiti si integrii , sa dea lectii de morala

  26. Nu inteleg de ce nu s-a afisat intregul comentariu asa ca sunt nevoit sa-l scriu din nou.
    Cine a ajuns sa ceara socoteala unor columbofili deosebiti si integrii , sa dea lectii de morala , un SPARGATOR DE BANCOMATE !!! SA-TI FIE RUSINE !!!

  27. Cand nu ai ce face , uneori intri la comentarii pe internet si fara sa-ti dai seama gasesti un partener de dialog ca botezatu si din acel moment te intrebi de ce ai probleme …
    Genul acesta de oameni , din punctul meu de vedere trebuie evitati !

  28. Chiar asa botezatule , noi cu ale noastre , tu cu ale tale !
    Ia dute tu si scrie pe un alt site , ca nu vrem sa avem probleme cu organele …

  29. Mai clonelor barboiene singurul organ cu cate puteti avea probleme,este organul din pantaloni care va lipseste…

  30. Ionut barboianu dar vorbim de oameni cinstiti?tu cum ai disparut ca porcul in ceata dupa ce ai luat imprumut de la ovidiu maftei 29 milioane?esti un excroc marunt daca te patezi la o asa suma de bani….dar mai bine vezeti lungul nasului si al burtii…

  31. Eu nu am vrut decat sa am discutii legate de porumbei pe acest site.si de fiecare data am fost atacat la modul personal…..asta probabil pentru ca intrebarile mele legate de porumbei si columbofilie au fost prea simple pentru asa niste crescatori consacrati care vizualizeaza si comennteaza pe acest site.raspunsul tuturor a fost acelasi.mascarici cu porumbei de incepatori care cad prin curti.acest raspuns vine de la aceasi persoana care comenteaza sub nume diferite…este clar vizibil..

  32. botezatule , pentru noi toti tu esti un mascarici , un columbofil fara rezultate .
    Si cei din Bucuresti si cei din Craiova , Filiasi , Severin , Calafat , Moldova Noua , etc. , te consideram la fel .
    Nu incerca sa te scoti , dand vina pe Barboianu , pe clone , pe aceeasi persoana !
    Esti un nimeni care ai intrat aici pe site si ai incercat sa te bagi in seama , debitand tot felul de aberatii .

  33. buna ziua1!
    D_lor nu sint din zona,si am incercat sa intru sa vad si eu clasamentele celor din asociatia astora alfa Calafat.Stie cineva unde le pot vedea,au sait ,nu au,ce rezultate au…am anteles ca oamenii chiar au porumbei-mai ales presedintele lor si unu D.j.-pt. a cumpara.mai sint la C.n.t.,sau nu?
    multumesc1!

  34. Costin Laurentiu Nelu

    Rugam persoanele responsabile cu distribuirea inelelor 2014 sa faca tot posibilul pentru urgentarea trimiterii inelelor la asociatie . Speram sa nu se repete ca in anul 2013 cu intarzieri foarte mari

Lasă un răspuns către Sorin Nicolaescu Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*