O PARTE DIN ARBITRII UGCPPAMR LA EXPOZITIA NATIONALA DE LA SUCEAVA 2014 AU SFIDAT CU BUNA VOIE EUROPA SI EXPOZANTII

Dupa parerea mea, Expo Suceava 2014 a fost fara egal ca numar de exemplare expuse. Mult devotament si munca asidua a domunului Catea si a celorlalti colaboratori bucovineni care s-au straduit ca totul sa iasa conform asteptarilor.

Va mai amintesc ca atat conducatorii Uniunii, cat si organizatorii, dupa o munca neintrerupta, de asemenea, au facut ca totul sa fie o reusita. Dar totul a fost umbrit de arbitrii care, in loc sa se bucure de increderea acordata, au sfidat premeditat regulile de colaborare sabotand arbitrajul, mandria oricarei expozitii. Totul a parut frumos si corect pana a inceput arbitrajul.

Discutii “Ce Torino, ce vrea de la noi cu inelele si fisele de arbitraj? Ce E.E.? La noi facem ce vrem.” Eu, auzind acele cuvinte, va dati seama ca fara un act doveditor, dezarmat, nu puteam lupta cu necunoscatorii si cu cei care detin functii. Este foarte neplacut sa porti discutii atat timp cat expozantii sunt mintiti de cei care conduc si nimeni nu reactioneaza la descalificari din cauza marimilor sau a completarilor fiselor de arbitraj.

Exista o singura varianta: cu toate ca noi, cei 4 arbitri, 2 de la gaini si 2 de la porumbei, pe banii nostri ne-am dus la cursuri de arbitraj E.E. la Treviso, Italia, si am comunicat pe toate site-urile deciziile E.E., am fost sfidati si tratati in stil romanesc. Deciziile E.E. era clare: nu poti depuncta porumbeii inelati cu inele inchise in milimetru mai mare decat cel prevazut in standardul respectiv. De asemenea, conducerea E.E. ne-a atras atentia ca fisele de arbitraj sa fie completate conform normelor E.E. Si sa nu uitam cat ne-am luptat, atat eu cat si domnul Tantareanu, ca porumbeii si gainile, nascute in 2014, sa fie acceptate la Expozitia Europeana de la Metz in 2015 fara initialele E.E.

Vazand sfidarea pe care am primit-o la Suceava, am fost nevoit sa fac o scrisoare prin care am solicitat un raspuns oficial asupra arbitrarii porumbeilor cu inele inchise, marimea 1 milimetru mai mare decat prevazut in standard. Raspunsul oficial l-am primit pe data de 9 decembrie din partea presedintelui de la sectia Porumbei, in care se mentioneaza ca in aceasta situatie porumbeii trebuie arbitrati normal, fara sa fie scazute puncte sau sa fie descalificati, raspuns de la E.E. pe care il anexez acestui articol in forma originala. Iar concluziile trebuie sa le trageti dvs, cei care ati fost afectati de arbitraj.

Frumos ar fi ca toti cei care v-au sfidat munca, v-au depunctat sau au dat 0 pentru marimea inelelor sau incriptia E.E., sa-si ceara public scuze fiindca numai asa demonstreaza ca au cei 7 ani de acasa (exceptie facand cei care in realitate nu au stiut). Istoria ii va judeca. Trebuie sa ii intelegem, sunt o generatia aroganta, cu abilitati de utilizare a calculatorului si uita ca a fi un bun crescator de animale inseamna sa tii cont si sa asculti de cei cu experienta.

Vor veni alegerile in 2015, cititi cu totii bine Statutul Uniunii, nu va lasati pacaliti de promisiuni. Conducerea Uniunii este obligata sa anunte toate evenimentele pe site, toate aceste articole pe care eu le-am trimis ar trebui publicate pentru ca numai in acest fel putem fi cu totii transparenti.

In cadrul acestei Uniuni exista multi pasionati, devotati, care doresc binele Uniunii si eu sunt convins ca cei care au venit de la Federatie au, de asemenea, oameni deosebiti vor sa contribuie la bunul mers al Uniunii. Printr-o transparenta totala, prin participarea Romaniei la expozitii in Europa, fara a se urmari interese personale, Romania va deveni o putere in continent. Este pacat ca tot ce s-a inceput in aprilie 2014 sa se ruineze.

Ascultati-i pe toti si luati cea mai inteleapta decizie. Nu scriam acest articol, dar m-ati pus intr-o situatie neplacuta in fata conducerii E.E. cand nu ati curs recomandarilor primite de la acestia si transmise cu placere catre toti crescatorii din Romania.

Va doresc un an implinit!

Torino,
Decembrie 2014

46 Responses to O PARTE DIN ARBITRII UGCPPAMR LA EXPOZITIA NATIONALA DE LA SUCEAVA 2014 AU SFIDAT CU BUNA VOIE EUROPA SI EXPOZANTII

  1. Acesta este doar inceputul debandadei !!!

    Vin alegerile…

    Clanurile HADARAU , MERGEANI , o sa se injunghie reciproc. In ianuarie si inceputul lui februarie se va juca dur , totul fara limite si fara reguli. ATACURILE LA PERSOANA SI DENIGRARILE sunt specialitatea casei !!!
    Ei isi urmaresc DOAR INTERESELE , nu au mama , nu au tata ; experienta anilor trecuti ne-a demonstrat acest lucru.

  2. Subscriu in totalitate continutului acestui articol .In privinta alegerilor ma surprinde simbioza numelor DINA _ HADARAU , in opinia mea doctorul a contribuit la constructia actuala a conducerii UGCPPAMR , ceea ce nu exclude ce- i drept ,o manevra pe la spate , sau tocmai de aceea . In privinta lui Hadarau, sustin ca este un documentat in materie , dar ca valoare umana este un ZERO TAIAT IN DOUA.

  3. Noi nu avem nevoioe de raufacatori si de tipi stil “Gica-contra ” .Uniunea Europeana ne catalohgeaza oricum ca “niste gainari ” din motive politice, chiar nu vrem sa ne mai atarne o tablita de coada.Sa apreciem activitatea conducerii uniunii la justa ei valoare si sa le dam gir si pentru urmatorii ani, tocmai datorita reusitelor acestei conduceri.Pe domnul Torino il vad un presedinte foarte bun la porumbei, mai ales prin experienta pe care o are si datorita eforturilor financiare si fizice depuse in slujba interesului general al crescatorilor .

  4. Gurzau Vasile Gabriel

    Din pacate acesta adevarul , s-au facut de ris unii dintre acesti asa zisi arbitrii . Din cauza unor greseli pe fisa de arbitraj mi-au descalificat si mie un porumbel iar la alti porumbei au scris numaiprostii pe fise depunctind porumbeii pentru defecte care nu sint tiparite in standardul rasei . Pe scurt multi si-au urmarit doar interesul .

  5. Expo Suceava a fost o expozitie reusita, mai putin arbitrajul care a fost dezastruos chiar daca la sedinta de la Bucuresti sa vorbit de aceste probleme (inele) unii arbitri respectiv domnul Dina Margeani care a arbitrat de o maniera sfidatoare comunista, si pe aceasta cale rugam comisia de disciplina respectiv pe vice-presedintele comisiei domnul Piossi Torino sa ia masurile necesare si legale iar cei responsabili sa fie trasi la raspundere.
    A fost o mare rusine sa vedem la expozitie pe fisele de arbitraj 0 puncte , deci atentie pe cine votati la alegerile din 2015 !

  6. Sunt si eu de acord cu materialul, mai ales cu cel despre expozitia din Bulgaria si documentul raspuns primit de la EE . In privinta materialelor directionate pentru publicare pe site-ul uniunii , aceste materiale trebuie sa fie concise si fara opinii personale, sa contina strict informatiile de interes general.

  7. Raspunsul domnului Heftberger este unul care vine sa faca putina lumina in randul arbitrilor dar si al crescatorilor care nu cunosc aceste precizari ale EE legate de dimensiunile inelelor.

  8. DOMNULE TORINO, ESTI OMUL CARE AI MERS, TE-AI INTALNIT CU COMISIA EUROPEANA SI AI CHEMAT LA BRASOV OAMENII {ARBITRII} SA LE TRANSMITI INDICATIILE COMISIEI EUROPENE!
    DUPA FELUL CUM S-A ARBITRAT LA SUCEAVA, SE PARE CA NU AU INTELES NIMIC, SAU MAI SIGUR AU INTELES, DAR I-A DURUT DREPT IN COT DE INDICATIILE EUROPENILOR!
    S-A SPUS CA SE ACCEPTA IN ACEST AN PORUMBEI IN EXPOZITIE SI FARA INELE E.E., CU CONDITIA CA PORUMBEII SA AIBA INELE OMOLOGATE.
    S-A SPUS CA SE ACCEPTA SI PORUMBEI AI CAROR INELE POT DEPASII CU UN NUMAR DIAMETRUL CLASIC PREVAZUT LA RASA RESPECTIVA, CU CONDITIA CA INELUL SA NU POATA FI SCOS.
    S-A SPUS, DAR S-A SPUS DEGEABA!
    DACA TOT CEI CARE ARBITREAZA IN EXPOZITIILE ORGANIZATE SUB EGIDA UNIUNII NU TIN CONT DE SFATURILE CELOR DE LA E.E., CE ROST MAI ARE TOT CIRCUL ASTA CU E.E.-UL?
    DACA REVINE HADARAU LA BUTOANE, SE VA MUTA E.E.-UL LA BISTRITA NASAUD SI DIN NOU SE VA ALEGE PURADICIUL!
    UNIUNEA ASTA PARCA E BLESTEMATA…

  9. Nu se poate…Din nou Hadarau, din nou Mergeani!
    De un an si jumatate se facuse liniste in uniune, aparusera la varf oameni noi, cu principii si fara pacate si acum ne intoarcem la intepaturi pe la spate si la ipocrizie. Groaznic!
    Daca mai vad numele Hadarau si Mergeani la topicele legate de uniune, sparg calculatorul!
    S-au terminat oamenii cu caracter din aceasta tara???????

  10. Nu sunteti de acord ca daca crescatorii ar fi mai atenti la ce inele comanda, sa respecte dimensiunea din standard, s-ar evita toate discutiile astea? Sau cautam scuze pentru inelele mai mari pentru ca cele din standard cu s-ar potrivi pe piciorul porumbelului? Adevarul spus doar pe jumatate face mai mult rau decat o minciuna…….
    Numai bine si sarbatori fericite!!!!!!

  11. Discutia despre persoana lui HADARAU (am auzit ca bistritenii ii spun “cacarau “, nu-si are locul si rostul aici.Atrag atentia in acest sens conducerii, ca nu cumva sa-l aiba in vreo evidenta de….perspectiva , mai ales ca el este cel care si-a dat demisia “de onoare ” la Brasov .Intrebati bistritenii daca vor sa mai auda despre el.Am inteles ca din cauza lui s-au retras ei candva din UGCPPAMR desi erau membri fondatori.Se pare ca nu vor sa se compromita cu asemenea indivizi si bine fac. Bravo lor.

  12. Arbitri care au sfidat o tara ,oameni care au venit de la sute de chilometrii sa primeasca pe fisa de arbitraj 0 puncte ,asemenea greselii nu trebuiesc trecute cu vederea ,vinovatii trebuesc trasii la raspundere !comisia de disciplina ce face ? ? ?

  13. Pentru 2015 eu propun astfel:1-domnul Vitoriu Piussi (Torino),sa fie ales presedinte la uniune;2-standardul jucatorilor de galati sa fie modificat astfel:marimea inelului sa fie de minim 8mm,lungimea ciocului sa fie minim 25mm,greutatea porumbelului sa fie minim 400 gr,si singura culoare acceptata de standard sa fie baltat pe albastru;3-jucatorul de galati nu trebuie sa joace(jocul sa fie mentionat la ,,greseli grave”;4-toti crescatorii acestei rase daca nu vor indeplinii aceste criterii,sa fie declarati crescatori de corcituri (metisi) si sa fie sanctionati de catre comisia de diaciplina si de catre EE.4-la expozitiile nationale sa fie delegati arbitrii care au anual efectuate cel putin 3 calatorii pe banii proprii la diverse manifestari columbofile din strainatate!mult succes tuturor crescatorilor in vederea indeplinirii acestor conditii!CRACIUN FERICIT TUTUROR!

    • Este un comentariu care doreste sa intre in analele internetului.Publicarea continutului acestui comentariu in intregul lui este o dovada a corectitudinii administratorului acestui site si care sunt convins, inca nu doreste sa devina seful uniunii. Am vazut propuneri anterioare de sef la porumbei, este un aspect care merita analizat si care reflecta o anume stare de lucruri ce tin de expertiza dlui Torino..

  14. Este destul de neplacut sa fii pus in situatia nedorita de a ruga conducerea E.E. sa iti dea un raspuns in scris de la deciziile referitoare la arbitraje in expozitii. Dar la noi ca la nimeni. Cu toate ca domnul Marius Neagu cat si toti cei 4 arbitri v-au anuntat la toate intalnirile despre deciziile E.E., cei care lucreaza din umbra nu-si schimba obiceiurile.

    Este normala reactia celor care au fost afectati de arbitraj si sa ceara sanctionarea celor care au gresit cu intentie. La prima adunare generala se va discuta despre arbitrajul de la Suceava pentru a se evita repetarea greselilor facute voit. Fisele de arbitraj vorbesc de la sine. Fara o arbitrare corecta, conform directiunilor E.E., nu putem ridica o expozitie la nivel european.

    Cred ca va fi nevoie de o reevaluare, in functie de cunoscatori pe rase, a corpului de arbitri. Este inadmisibila aceasta sfidare. Este clar si vizibil ca nu se doreste liniste. Toti cei care vor incerca sa sape gropi vor cadea primii in ele. Repet, dorim in Europa si ne comportam dupa cum se vede.

    Eu sunt convins ca nu va mai dura mult aceasta situatie neplacuta. Sunt multi oameni competitivi, care vor binele Uniunii. Lasati clanurile si promovati valorile. Judecati corect animalele, nu le sanctionati dupa interese si spuneti ca nu ati fost informati. Duceti-va la cursuri in strainatate, scoateti bani din buzunar pentru acestea, puneti-va la punct cu noutatile si sunt sigur ca va veti schimba comportamentul fata de expozanti.

    Torino

  15. Arbitrii care au gresit ai mai putem inlocui ? dar cei care au facut cu buna stiinta nu ? sunt arbitrii care au fost acolo cand sau bagat porumbeii in custii si au stiut ai cui sunt porumbeii si au arbitrat ca atare (dina mergergiani )unde a arbitrat domnia sa daca sa vazut au luat campionii numai cei care sunt prietenii cu el ,ca si la concursuriile de zbor ! mare atentie la alegerile din 2015 ?

    • Asa a procedat si Hadarau, care a dat indicatii cu adresa cine si cum trebuie sa fie arbitrat , parca era o prezentare de moda barbateasca si nu arbitrarea exponatelor din expozitie . Afara cu el. Acuma se linguseste pe langa conducerea uniunii sa-l puna in functie si unde credeti ? LA STANDARDIZARE .A fost auzit de alti colegi care am ramas in sala la arbitraj cand a dat indicatii pretioase in acest sens .

  16. Eu va dau dreptate domnule Torino, sa mearga , sa scoata bani din buzunarul propriu si sa se perfectioneze in strainatate, apoi cu noile cunostinte sa vina sa ni le spuna si noua , ca sa nu mai facem greseli ..In privinta reevaluarii suntem de acord , dupa inscrierea asociatiilor de la federatii se impune o linie comuna in materie de arbitraj, astfel ca greselile sa nu se mai repete. Toti arbitrii sa fie testatii pe varianta raselor pentru care si-au castigat dreptul de a arbitra si daca sunt aptii sa continuie iar UGCPPAMR sa se inregistreze cu ei si sa le dea validare.

  17. Pacat ca nu ati inteles ce am vrut sa spun si in loc sa apreciati ce am facut, ce fac si ce vreau sa fac pentru a ridica nivelul Uniunii, interpretati dupa propria judecata. Torino

  18. Dar oare aceste porumbel din acest link,in cazul in care ar fii avut inel ee de 7,ar fii putut fii arbitrat ca galatean??http://gbotezatu.sunphoto.ro/1-ZBURATORI_DE_SUD-a_nu_se_confunda_cu_jucatori_galatenii_chiar_daca_unii_incearca_sa_ii_asocieze/101165964

  19. Domnule torino ca sa puteti fii apreciat la valoarea dumneavoastra reala,ar trebuii ca cresteti galateni,nici decum corciturile pe care le tot expuneti!acum vorbind serios,la ce ati expus porumbei la suceava,ca sa va faceti de ras?

  20. Eu nu fac parte din aceasta “specie ” a crescatorilor, dar intamplator am intrat pe acest site si am citit comentariile .Se pare ca la dumneavoastra sunt probleme create de doua personaje , Hadarau si Mergeani care figureaza ca un leit motiv in majoritatea comentariilor. Gasesc ca nu este bine ceea ce se intampla. Am si eu amici care au aceasta indeletnicire de iepurar ,de la ei am aflat cate ceva si curiozitatea m-a manat sa vad ce este cu siteul .Pacat sa va bateti joc de animale prin frustrarea lor de un titlu pe care il merita. concluzia mea este ca sunt oameni neseriosi printre dumneavoastra , pe de o parte si oameni care fac ce fac din pasiune, pe de alta parte. Fie-va Craciunul si Anul nou un sfetnic bun . Dorin

  21. G.Botezatu ramane acelasi needucat, care jigneste doar de dragul de a jignii si uneori doar pentru faptul ca asa i se comanda!
    Om fara caracter si fara rezultate columbofile, demonstreaza constant ca parintii nu s-au ocupat de educatia sa, ramanand un simplu spargator de doi lei!
    Astfel de oameni nu au ce sa caute pe site-uri, ei sunt o rusine a societatii, niste rezuduri care nu stiu decat sa jigneasca, sa atace persoane, in conditiile in care ei sunt nimeni…
    Da, g.botezatu este un mic delicvent si un columbofil frustrat, care este folosit ca SAGEATA de diferiti oameni.
    Din pacate, el este coada clasamentelor, este exemplul omului certat cu regulile bunelor maniere, este zero, dar se baga in seama pe site-uri tocmai pentru as ascunde frustrarile si complexele!!!!!

    • Administratorul nu trebuie sa-i permita aparitia comentariilor. Prea multa deschidere strica la unii si isi iau lumea in cap. Ceva mai selectiv in postarea opiniilor personale.

  22. stimati colegi columbofili,daca postati comentarii pe acest site si va referiti la arbitrajul dela expo suceava.va rog respectuos nu vorbiti la modul general, spuneti deschis ce aebitrii contestati,pentru care greseli.si exactporumbelul rasa boxa si eroareacomparativ cu prevaderilee.e.in domeniu pe langa faptul cafaceti campanie electorala cand si unde nu e cazul,ne bagati pe toti arbitrii de la porumbei in aceeasi oala dand impresia celor se lectureaza comentariile ca toti arbitri sunt niste tampiti care habar n-au ce cauta la expozitii ceea ce nu-i in regula.daca dorim sa invatam ceva din expozitiiatunci sa studiem cu totii macar criteriile descalificative si eliminatorii comunicate de E.E..cei care cu rea credinta au arbitrat incorect vor raspunde in mod sigur pentru eroridar nu este cazul sa folosim jignirea pe post de argument.ar fi tare bine daca toti crescatorii raselor romanesti in special s-ar pune de acord asupra standardelor raselor pe care le cresc si ar accepta aceste standarde fara interpretari locale sau zonale,asta cred ca ar insemna un adevarat pas inainte
    .stimati prieteni columbofili si arbitri sa mergem la expozitii nu numai pentru premii ci si penru a invata,a ne perfectiona,a ne imbunatatimaterialul genetic,singura modelitate de a ajunge si noi ca cei di strainatate pe care-i admiran .de craciun si anul nou tuturor SARBATORI FERICITE SI LA MULTI ANI!!!

  23. scuze pentru erorile de dactilografiere ,am scris pe intuneric!!!

  24. Problema este foarte grava la o expozitie nationala asemenea greseli de arbitraj ! daca acei arbitrii ar fi fost trimisi sa arbitreze la o expo internationala ? ne-am fi facut de tot rasul ,cum defapt a mai fost cu gutanul lui haradau , ! trebuesc luate masurii foarte clare pt vinovatii .Acele persoane nu trebuie sa mai detina functii in ugcppamr ,foarte mare atentie la aegerile din 2015 .

  25. Doresc tuturor crescatorilor de porumbei CRACIUN FERICIT si un 2015 plin de realizari si multa intelepciune.
    LA MULTI ANI

  26. Tiberiu Istratescu

    Urmariti cu atentie toate comentariile scrise de G.BOTEZATU; toate au rolul de a-l denigra pe TORINO si porumbeii sai!

    Problema este ca toata tara stie ca g. botezatu este LOCOTENENTUL lui Mergeani . Pe site-ul personal , g.botezatu si-a postat si POZA lui Mergeani , cu mentiunea ca este IDOLUL sau!
    {Este posibil ca seara la culcare sa se si inchine la acea poza}.
    Botezatu a imbratisat in totalitate si mentalitatea ERONATA a lui Mergeani in privinta PORUMBEILOR DIN RASA galatean. Pentru ei galatenii cu aspect de GUTAN sunt in standardul rasei, iar cei FRUMOSI (CONFORM DESCRIERII STANDARDULUI), asa cum sunt ai domnului Torino, sunt denigrati.

    Aceste metode SECURISTO-COMUNISTE practicate de G.BOTEZATU sunt josnice .
    Nu asa se face CAMPANIE pentru candidatul tau domnule g.botezatu!
    UNIUNEA nu are nevoie de asemenea PRESEDINTI si nici de asemenea LOCOTENENTI ce fac totul la comanda , fara sa gandeasca …
    E RUSINOS CEEA CE SE INTAMPLA !

  27. Craciun fericit crescatorilor de porumbei ,la multii ani 2015

  28. Alin Donoata,de bunul tau simt si a altora ca tine,profita si expune domnul torino corcituri fiind sigur ca nu i se va spune in fata ca porumbeii dumnealui nu mai arata a galateni de mult…..standardul e standard si atentionarea abaterii de la standard nu inseamna lipsa de bun simt.eu sunt mai taran asa si neavand timp parintii sa se ocupe de educatia mea am devenit mai direct asa.chiar imi folosesc si numele cand scriu in comparatie cu tine sau cu alte clone.iar cat tine de rezultate columbofile,pe tine te regadesc in vreun clasament?sau doar te bagi asa in seama incercand sa il curtezi pe domnul torino!CRACIUN FERICIT TUTUROR!

  29. se stie ca g botezatu e sageate lui Margeani care acum a facut-o de oaie cu arbitrajul la suceava ! Botezatu are poza lui Margeani in perete cum aveam noi pe vremea lui ceausescu la scoala ,si loveste mumai la comanda sefului,este un catelus ascultator !

  30. Anumiti columbofili spun ca botezatu nici nu este capabil sa-si scrie comentariile ; ii vin pe e-mail de la seful sau , le copiaza si apoi le expediaza aici pe site!
    Vorbeste de standarde , dar in perioada cand crestea galateni , avea niste corcituri care zburau 15 minute si cadeau prin curti ! Si-a dat seama ca sunt niste gloabe cu care se facea de ras si a renuntat la ei ; probabil singura decizie inteleapta din viata sa .
    Omul e prastie !

  31. Craciun Fericit !

  32. Tiberiu Istratescu cu confuzi lucrurile si faci o comparatie gresita.Dina Mergeani nu expune pe nicaieri ,,gutanii” lui.creste gutani si atat.pe cand domnul torino nu isi tine corciturile acasa,le plimba chiar si prin europa sa le vada o lume intreaga!CRACIUN FERICIT!

  33. Au sosit inelele 2015 ,multumim domnului Rosu vice presedinte ugcppamr ,urmeaza seria a 2 .

  34. Ma impiedic de nenumarate ori de comentariile de mai sus ale lui Costin Nelu,facute sub alte nume precum valy pascal cu greselile lui gramaticale inconfundabile.Trist,dar bine ca totusi sunt putini ca el.Voi ce “spunetii”?

  35. Despre cum s-a arbitrat la Expo Suceava 2014 se va discuta in cadrul Adunarii Generale 2015. Cine a gresit sa isi asume urmarile. Greselile fac parte din arbitraj si pacat ca unii arbitrii au facut greseli premeditat.

    Daca dorim sa fim in Europa trebuie sa acceptam cu totii deciziile E.E. Daca nu,nu avem ce cauta in Uniune. Pacat ca multi arbitri au corect in arbitraj, iar altii au arbitrat dupa cum le este caracterul. Dar sita cerne tot.

    Va doresc un an nou cu fericire. Cu stima, Torino

  36. Buna ziua! Observ nemultumirile tuturor si nu pot sa spun decat ca si eu ca si dumneavoastra, domnilor, sunt destul de suparart de felul in care a fost boicotata nationala de la Suceava. S-a batut moneda tot timpul pe faptul ca arbitrii de la federatie vor sa vina sa faca treaba si sa fie alaturi de toti cei din corpul national de arbitri. S-au dat la fund majoritatea dintre acesti domni, la fel ca si cei care deja faceau parte din corp si aveau pregatirea necesara pentru un arbitraj de calitate. Suplimentar, ca si cum nu era suficient faptul ca orgoliile diversilor arbitrii nu erau indeajuns, organizatorul a impus un numar redus de arbitri, fapt care a sacazut calitatea arbitrajului. Trebuie mentionat si faptul ca un anume domn, stiti dumneavoasttra foarte bine cine, a boicotat sedinta corpului de arbitri, unde s-au discutat chestiunile legate de modul in care se va arbitra la Suceava, despre derogarile care se vor face si multe alte aspecte…Va aduc la cunostiinta ca la Brasov s-au prezentat doar 18 arbitri la porumbei, foarte putini fata de numarul existent in cadrul corpului…Vreau sa va atrag atentia ca nu toti arbitri care au arbitrat la Suceava au fost destul de experimentati astfel ca nu este necesar sa dati cu pietre in dansii. Macar ei au dat curs invitatiei si si-au asumat arbitrajul. Daca au gresit poate au invatat ceva si data viitoare vor fi mai buni. Multi dintre cei care au fost acolo nu au fost foarte bine pusi la punct si nu au un limbaj si o gandire corecta in realizarea arbitrajului( nu se pricep la completarea fiselor de arbitraj). In unele situatii am facut recomandari pentru revenirea la arbitraj si alocarea punctajului corect. Va rog sa priviti si din alta perspectiva situatia si sa ii punctati dumneavoastra si pe cei experimentati, care au tras chiulul si nu au binevoit sa vina la arbitraj. Pentru mine a fost o experienta din care am tras concluzii, am observat faptul ca oamenii nu sunt capabili sa segmenteze orgoliul personal si subiectivismul de actul de arbitraj propriuzis, sa intre in pielea arbitrului, care ar trebui sa fie o persoana corecta si nepartinitoare! Va urez tuturor un an nou fericit, sa fiti mai buni, sa fiti sanatosi si toate cele pe care vi le doriti sa vi se indeplineasca! Cu stima, Marius Neagu.

  37. Din pacate dle. Torino, sita despre care pomeneati cerne cam de multa vreme, ori s-a rarit sita si scapa si neghina. Totusi cine este acest Mergeani de care se impiedica mai toata lumea / Care sunt meritele lui , contributia lui la bunul mers al uniunii ??

  38. Daca ati pomenit de dorinta noastra de a fi in Europa, atunci de ce nu spuneti si despre diligentele unora de a pregati pe sub masa alegerile din 2015 . Propuneri care vizeaza anumite posturi in organigrama uniunii ar fi bine sa le aflam si noi, cei prin care traieste UGCPPAMR .Printre cei vizati am auzit ca se numara Gatejescu, Dina , etc .Domnilor, pana la urma ajungem si in justitie daca este cazul.

  39. Dincolo de nemultumirile justificate in unele situatii, eu insumi fiind dezavantajat de lipsa cunostintelor unor judecatori prezenti la Suceava , din respect pentru batranetile unor nevinovati care au fost pusi sa arbitreze la nationala , nu mi-am permis sa fac afirmatii jignitoare la adresa respectivilor.Ii rog sa considere tacerea mea drept un semn de protest la adresa domniilor lor si le recomand sa se retraga in deplina tacere si sa intre in anonimatul care li se cuvine.Un gand pios la adresa lor si ii asigur de intreaga mea compasiune pentru ceea ce au generat in intreaga lume columbofilistica din Romania.Avem chestiuni mai importante decat sa timem memoria lor treaza.

  40. Nemultumirile pt nationala suceava sunt foarte marii (0 )puncte ,dar mai e problema ATESTATELOR ? DI Mergeani a facut arbitrii pentru concursurile de zbor si joc ,in ce baza ? Si fara aprobarea adunarii generale ,eu cred ca trebuiau facute cu acordul corpului national de arbitrii si in colaborare cu cluburile care participa la concursurile de zbor si joc .NU poti face un arbitru la telefon sau online ? Corpul national de arbitrii nu are nimic de zis ? Astept raspunsuri !

    • Interesant punct de vedere si foarte pertinent. Din punctul de vedere al CNAR aceste atestate eliberate de Mergeani sunt nule. In cadrul uniunii exista un singur corp de arbitrii. Mergeani a eliberat aceste atestate dupa regulile proprii, ca si cum uniunea mai are un corp de arbitrii separat de CNAR. A profitat de faptul ca vrea sa acorde “distinctii” celor care “au pus umarul” la unificarea uniunii cu federatia si a bagat sub pixul domnului presedinte si atestatele. Ma tot intreb si eu unde este in cadrul CNAR componenta comisiei de joc si zbor…Cei care fac parte din aceasta comisie stiu foarte bine ca Mergeani este presedintele comisiei de joc si zbor si s-a autointitulat si presedinte al arbitrilor de joc si zbor!!! Bineinteles ca aceasta comisie se conduce numai dupa regulile “Mergeani” si nimeni nu trebuie sa isi bage nasul pe acolo sa ii tulbure apele. In schimb, distinsul domn isi baga nasul prin toate comisiile uniunii ca si cum ar detine aceasta uniune! Luati atitudine in mod direct si nu va mai ascundeti dupa altii stimati colegi! Va rog sa fiti verticali si sa judecati corect!

  41. Rusine dl. Mergeani sa-ti fie, esti bagat in toate magariile!!

  42. Ce corp de arbitri dle ? Arbitri functioneaza pe langa comisiile de specialitate (gaini, iepuri, porumbei , exotica )si au cate un sef de arbitri.Punct.Si la acest capitol se impune a se face ordine .

Lasă un răspuns către Alex Silvasean Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*