CUM VAD EU, PIUSSI VITTORIO TORINO, VIITORUL UGCPPAMR, CA VIITOR PRESEDINTE AL ACESTEIA. DE CINE TREBUIE SA MA FERESC SI CUM VOI FI CA PRESEDINTE SI CU CINE MI-AS DORI SA CONTRUIESC O UNIUNE TRANSPARENTA

La ora actuala, Uniunea are foarte multe cluburi afiliate. Cu totii, in 25-26 aprilie 2015, ar trebui sa beneficiem de aceleasi drepturi. Este urat, dupa ce i-am primit sa le ingradim dreptul la vot sau functia. Sa presupunem ca acum puteti sa va legati de statut. Este foarte bun, dar ca orice lucruri in Romania, exista anumite articole interpretabile.

Prin intelepciune si discernamant, cum ati procedat si la alte adunari generale, schimband ordinea de zi sau votul liber, cu sanse egale pentru toti candidatii, totul va decurge normal, civilizat si Uniunea va deveni libera, democrata si cu un tel nou. Eu sunt convins ca veti trece cu totii peste interese si Uniunea va fi cu adevarat puternica atat in tara, cat si in strainatate.

Refuz sa cred ca se mai poate intampla ca in trecut, precum la Ballaton, Ungaria sau Expo EE Leipzig, Germania, unde unii stateau la o masa, iar ceilalti la o alta masa. Oare dvs pana astazi ati mai vazut asa ceva intr-o tara civilizata? Felul cum au fost tratati domni ca domnul Detesan Alin, domnul Mihai Cornea, fondatorul Uniunii, domnul Mihai Tantarean, domnul Gatejescu Florin, domnul Marius Visan, domnul George Petrila, eu, Torino, cat si toti vizitatorii veniti din Romania sa viziteze Expo EE Leipzig, printre care si multi candidati la viitoarele alegeri.

Daca voi fi ales presedinte al Uniunii, indiferent de discutiile de pana acum sau disputele pentru rasa Galateni, sa uitati asemenea obiceiuri sau comportari. Sa uitati la viitoarele expozitii nationale neimplicarea mea fata de cei care nu tin cont de directivele EE asupra arbitrajului sau a scrisorilor primite de la EE la care nu se dau raspunsuri.

Niciodata nu o sa se mai intample ca un candidat votat in sedintele sub egida Uniunii sa fie nevalidat. Au fost multe nereguli de-a lungul anilor care nu se pot uita, dar se pot ierta. Va dau un exemplu: am avut atatea dispute cu domnul Cornea Mihai si alti membri ai Uniunii. Am apreciat ca pentru unele dumnealui si-a cerut scuze. Este un lucru mare. La nervi, toti gresim. Este rau cand suntem razbunatori sau ii tradam pe cei in care am avut incredere cum am patit-o foarte multi de la cine nu te astepti. Anul trecut, am votat si am luptat pentru o schimbare si se pare ca nu am gresit cu unele persoane pe care le-am ales.

Apropo de cine trebuie sa ma feresc: in primul rand, de omnul parvenit, pervers, care nu are cei 7 ani de acasa, promite si nu face si se crede superior fata de altii, dar nu face nimic. In al doilea rand, de crescatorii care confunda pasiunea cu afacerea, de crescatorii care vin si promit ca te ajuta, dar ei vin la furat sau sa te denigreze, de oamenii care isi urmaresc numai interesele personale, pacalind membrii cluburilor pe care le conduc etc.

De ce am depus aceasta cerere de a deveni presedintele Uniunii? Si cu cine mi-ar face placere sa lucrez cinstit cu cei dintre care au depus candidatura pana in prezent? Am depus candidatura in momentul in care am auzit ca s-au format grupuri de interese cu care eu nu sunt de acord. Eu nu am sunat, nu o sa sun niciodata si nici nu o sa cer vreodata votul cuiva daca cel care voteaza considera ca nu il merit. Eu am crezut ca este o lupta cinstita, fara interese, transparenta, cu o platforma program deschisa din partea tuturor candidatilor, indiferent de functie, ca alegatorii sa cunoasca cu cine au de-a face.

Dar se pare ca interesele, telefoanele, jocul necinstit, dirijarea site-ului Uniunii etc sunt la moda in Romania. Se pare ca banii dvs pe care ii dati pe inele si cotizatii se duc pentru un grup de interese. Sunt doua variante, dupa 25-26 aprilie 2015, ori o schimbare in bine, ori o uniune scindata. Eu m-as bucura ca la viitoarele alegeri, daca voi deveni presedinte, sa pot colabora cu oameni cinstiti si care vor binele membrilor cu adevarat pasionati de cresterea animalelor.

In cazul in care ar fi alesi, am incredere in domnul Tantarean Mihai, la sectia Gaini, domnul Stanciu Dumitru, presedinte CNAR, domnul Tatis Cosmin, Comisia Etica, toti cei 6 membri prezidiu, domnul Broscoi Adrian, la comisia de zbor, domnul Ciurea Marius, comisia Porumbei, domnul Anton Rosu, vicepresedinte, domnul Varzescu Octavian, comisia Standardizare, domnul Draguescu Ioan, corp national profesionist de arbitrii. La iepuri, va vota din partea Clubului Dacia un reprezentant de la Club Pajura fara influenta nimanui.

Repet, va fi obligatorie functia de doctor veterinar. Daca voi ajunge presedinte, doresc o colaborare cu arbtri profesionisti de la Sibiu, Cluj, Brasov si alte judete. Cand am facut prima expozitie Expo Fauna Bucuresti, dupa 40 de ani, am avut placerea de a avea in expozitie un grup mare de expozanti de la Cluj, condus de domnul Cornea Mihai, care au ridicat foarte mult nivelul expozitiei.

Nu pot sa uit cluburile din Pitesti, Galati, Ploiesti, Brasov, Sibiu, cu care am avut mereu o colaborare foarte buna.

Stand acum si analizand tot ce s-a intamplat in acesti 10 ani, nu considerati ca a venit timpul pentru o schimbare din radacini? Avem ocazia sa fim apreciati in EE, sa facem expozitia nationala 2016 la Romexpo, sa fim cunoscuti in toata Romania, sa modernizam pietele, sa iesim cu toti pasionatii de animale deosebite in Europa. Oare credeti ca e bine sa ne inpotmolim de grupurile de interese? Eu personal voi fi alaturi de toti cei care doresc sa devina arbtri EE, participand impreuna cu dvs la sedintele EE, voi fi alaturi de toti cei care vor dori si doresc sa participe la expozitiile pe rase.

Relatia mea cu EE si toate tarile din Europa, membre EE, va fi benefica pentru toti crescatorii de animale din Romania. Inainte de alegeri, as aprecia daca am putea purta o discutie cu toti ceilalti 4 candidati la functia de presedinte al Uniunii, dar cred ca va fi foarte greu atat timp cat nici platforma mea program nu se afla pe site-ul Uniunii, cu toate ca i-am rugat sa o publice.

Cu stima,
Torino,
Martie 2015

16 Responses to CUM VAD EU, PIUSSI VITTORIO TORINO, VIITORUL UGCPPAMR, CA VIITOR PRESEDINTE AL ACESTEIA. DE CINE TREBUIE SA MA FERESC SI CUM VOI FI CA PRESEDINTE SI CU CINE MI-AS DORI SA CONTRUIESC O UNIUNE TRANSPARENTA

  1. Colaborarea dumneavoastra cu echipa domnului Cornea Mihai , este foarte benefica pentru columbofilia din Romania .

    La fel de benefica este si colaborarea dumneavoastra cu membrii fostei Federatii . Sunt oameni extraordinari si profesionisti desavarsiti !

    Felicitari !

  2. Asociatia Columbofila Pasari si animale Mici Galati sustine platforma program a domnului Torino,si ai uram succes in alegerile de pe 25 aprilie pentru functia de presedinte a UNIUNI

  3. mircea cornetel

    Numai cuvinte de lauda pentru domnul Piossi Torino ,in ultimi ani a facut foarte multe Expozitii ,a participat atat pe plan national cat si international ,si a avut o mare participare la unificarea Uniuni cu Federatia ,Jud Braila voteaza Piossi Torino la conducerea Uniuni

  4. Cornea Mihai este creierul , este omul care a dat viata Uniunii si a facut-o cunoscuta in lume si in Europa !
    Cornea este un geniu , care a fost injunghiat pe la spate de catre Hadarau de la Bistrita si de catre Oti de la Brasov si in acest fel i s-a luat Uniunea !

    Cornea a luat teapa . A crescut serpii la san . I-a scos pe cei doi din anonimat , le-a aratat apoi Europa si ei , bistriteanul si brasoveanul , au muscat mana care i-a hranit.
    In toata aceasta diversiune , batranul Grun de la Sanicolaul Mare , a fost doar un paravan in spatele caruia s-au facut combinatiile .

    Reteta a dat roade si Cornea Mihai a fost debarcat !
    Daca a mers atunci , baietii isteti se gandesc sa foloseasca aceasta strategie si in aprilie , la alegerile din acest an.

    Ipocrizia , minciuna si duplicitatea , vor invinge si peste o luna , la Lugoj ?

  5. Excelent.
    CEI ce vor o schimbare pentru mersul spre BINE al UNIUNII trebuie sa fie de acord cu cele spuse de dl Piussi Toino.
    CEI ce vor sa-si vada cuvantul si doleantele auzite si implinite trebuie sa fie de acord cu cele spuse de dl Piussi Torino.
    CEI ce vor transparenta, onestitate si profesionalism trebuie sa fie de acod cu cele spuse de dl Piussi Torino.
    CEI ce au fost mintiti si marginalizati de actuala conducere a Uniunii trebuie sa fie de acord cu cele spuse de dl Piussi Torino.
    CEI ce vor un excelent lider pentru conducerea Uniunii trebuie sa fie de acord cu cele spuse de dl Piussi Torino.

    CEI ce sunt manipulabili si/sau au interese personale extra Uniune, nu vor fi de acord cu cele spuse de dl Piussi Torino.

    CEI ce vor cantarii cel mai bine viitorul UNIUNII vor vedea ca cele apuse de dl Piussi Torino sunt corecte si pertinente.

    Daca Dl Piussi Torino are expertiza necesara, pasiunea si dorinta de a conduce transparent si profesionist Uniunea, CEI care sunt crescatori pasionati cu adevarat si vor sa vada interesele si roadele muncii si pasiunii lor incununate atat in tara cat si in strainatate TREBUIE sa-l sustina si sa fie alaturi de Dl Piussi Torino.

    Succes Dle Piussi Torino

  6. Dl Piussi Torino are experienta necesara pentru conducerea Uniunia ,si pentru tot cea facut in ultimi ani pt porumbei,gaini ,iepuri,merita sa fie presedintele Uniuni

  7. mircea cornetel

    Am cautat pe site-ui Uniuni sa citesc platforma program a candidatilor , danu apare asa ceva ,ce face UNIUNEA de nu il pezinta ??? De ce ? Este un mare semn de intebare ??? Unde este transparenta de care tot vorbim ?

  8. Ce transparenta domnule Mircea Cornetel ?
    Actualul secretariat al Uniunii face doar ce i se comanda!

    Si dumneata si domnul Bijou si domnul Torino , sunteti niste naivi care mai credeti in corectitudine .
    Corectitudinea , transparenta si principiile , din pacate mai apartin doar visatorilor , in realitate totul se bazeaza pe combinatii , se dau telefoane , au loc intalniri , totul se negociaza in functie de interese .

    Cu corectitudinea voastra si a lui Torino , daca luati 15 % din voturi sunteti mari !
    Nu faci parte din caracatita , nu existi !

    Torino va pierde la aceste alegeri fara drept de apel , dar va pierde cu demnitate .
    Va castiga marlania , nu corectitudinea !
    Cam atat .

  9. Singura varianta buna pentru Torino este ca Florin Gatajescu sa il sustina cu voturile oamenilor de la Federatie .
    Faptul ca nu are doi ani vechime in Uniune conform statutului nu are dreptul sa candideze si in acest fel electoratul sau se poate indrepta catre Torino .
    La cate suturi in fund le-au tras astia vechi din Uniune ar fi culmea dracului ca cei din fosta Federatie sa-i voteze pe Grun sau pe Mergeani .
    In acest an membrii Uniunii proveniti de la Federatie vor face diferenta .
    Bine ca cei de la Federatie au un an vechime si au dreptul sa voteze . Daca ar fi avut doi ani vechime in Uniune ar fi avut si dreptul sa candideze .

    • Art. 11.1 din statut spune: “Toti membrii asociatiilor/cluburilor afiliate la UGCPPAMR sunt eligibili in prezidiu.” . Art 10.14 punctul 1: “Pot face propuneri pentru adunarea generala cluburile cu o vechime de minim 2 ani si membrii fondatori.” Incercati domnilor sa cititi cu atentie statutul si nu mai aruncati diverse pareri catre public fara sa citati si punctele din statut care va sustin afirmatiile! Statutul este ata de “bine” ticluit incat se pot juca cu el si copiii de clasa I. Nu prea poate fi combatut mai nimic in baza statutului…din nefericire.

  10. Sa dea Domnul sa ajungeti acolo unde Meritati, si sa faceti tot ce v-ati propus !
    Va salut, va respect, si va admir foarte mult !
    Multa sanatate si putere de munca !

  11. Imi este foarte greu sa vad cum se pot manevra oameni nevinovati, crescatori de animale din Romania. Care este oare explicatia actualei conduceri a Uniunii de nu se publica platformele program ale candidatilor?

    Oare nu ne putem lepada de obiceiurile comuniste, de manipularea maselor? Ma asteptam ca cei din actualul prezidiu sa ia o atitudine. Am criticat, am dat la o parte pe altii si noi facem la fel. Oare suntem cu totii atat de imprevizibili?

    Schimbati-va obiceiurile si incercati sa fiti alaturi de pasionatii de animale lasand la o parte lucrurile necinstite. Daca voi deveni presedinte, niciodata nu o sa se intample asa ceva. De la cap se impute pestele. Nu este benefic pentru nimeni.

    Nu este normal sa conditionezi publicarea platformelor program de felul in care s-au trimis sau nu. Torino

  12. Ca in toate domeniile vietii sociale, noi romanii nu suntem uniti, nu suntem constienti ca “unirea face puterea”, iar organizarea in diverse bisericute si gasti nu duce la nimic decat slabiciune, vulnerabilitate si victime sigure in orice competitie.
    Ideea ta de a concentra tot ce este mai bun si valoros ca factor uman, daca toti ceilalti crescatori o vor constientiza, va genera o asociere puternica, care va beneficia de experienta si prestanta celor care au intr-adevar ceva de spus in acest domeniu si care isi doresc in mod real o reprezentare nationala de prestigiu in toate evenimentele nationale si internationale.
    De aceea iti dpresc succes si sunt convins ca toti crescatorii de buna credinta vor intelege corect mesajul pe care li l-ai transmis.

  13. Am citit pe site-ul UIGCPPAMR despre uniune, asociatii si cluburi , statut, regulament, etc, si nu am gasit CU STUPOARE mici un articol cu programele platforma ale candidatilor la conducerea uniunii. Dl.Grun – presedinte si
    Dl Vasile -secretar incalca cu buna stiinta statutul si regulamentul uniunii. Astfel, raportand la art 2 din regulament “Abateri de la codul de conduita ale persoanelor alese in functii executive…”, care spune “Lipsa de transparenta decizionala, ascunderea unor fapte”, cat si raportand la art.5 “Tolerarea si nesolutionarea abaterilor disciplinare, tratarea discriminatorie a membrilor Uniunii, atitudine partinitoare”,cei 2 (doi) domni?!? citati mai sus nu respecta propriul regulament, nepostand platforma program a candidatului Piussi Torino, la runrica “Anunturi” de pe site-ul uniunii. Mai mult, pe site-ul uniounii la Cluburi asociate, daca dai clik pe Asociatia columbofila pentru porumbei galateni de zbor si joc Dacia, in loc sa apara site-ul www:porumbeideperformanta.ro(site-ul real al asociatiei), apare www”porumbelvoiajor,ro, altceva. De ce oare?!? Raspunsul e simplu, dl Torino sa nu fie cunoscut de membrii uniunii, de crescatorii de porumbei, pasari di animale din toata tara. Sa nu afle toata tara de puntul de vedere CORECT al dlui Torino care militeaza pentru o uniune condusa transparent, profesionist, cu repect si abnegatie pentru crescatorii de porumbei, pasari si animale, membrii si nemenbrii, care sa duca la cresterea si ameliorarea raselor , la cresterea pasarilor si animalelor porofesionist cu abnegatie si devotament, la dorintele si nevoile crescatorilor de pasari si animale.
    Discriminarea adusa Asociatiei DACIA , cat si a reprezentantului acesteia dl TORINO este facuta poate ca aceasta asociatie cu peste 140 membri cotizanti platiti pana la 1 Martie, si altii ce urmeaza sa nu aiba un cuvant de spus in cadrul uniunii. Asta e un abuz facut de conducerea Uniunii in defavoarea “COTIZANTIL0R”.
    Sunt asociatii cu 5 (cinci) membrii care vor functii in uniune, de aceea se formeaza prin piete grupuri “mafiote” de asa zisi crescatori care vor binele lor si nu a tuturor membrilr uniunii. Aceste grupuri de gasti de interese personale strica de zece ani prin distrugerea crescatorilor adevarati, pasionati si cu devotament care prin abnegatie au dus mai departe rase de pasarisi animale romanesti si nu numai. Transparenta Uniunii lasa de dorit in toate privintele, astfel de la un pret de 0,4 lei RON per bucata cu care achizitioneaza uniunea un inel la 0,8 lei RON per bucata cu cat il da asociatiilor si cluburilor, diferenta de 0,4 lei RON per bucata inmultit cu numarul inelelor cumparate de membrii cotizanti unde este, ce s-a facut cu suma respectiva? Poate conducerea Uniunii a dat un DINEU in suma respectiva? URAT, FOARTE U0AT din parte conducerii uniunii, in loc ca de acesti bani sa fie utilizati in scopuri utile crscatorilor membrii care se daruiesc sa creasca si sa promoveze pasari si animale. NU CRED ca membrii UNIUNII sa fi avut sau sa aibe vreodata un PRESEDINTE cum e omul PIUSSI TORINO, un om cu abnegatie si devotament pentru scopul cresterii,ameliorarii,dezvoltarii raselor de porumbei,pasari si animale in mod profesionist, calificat, transparent , un om cu reale calitati manageriale dovedite de atatea ori, atat in tara cat si in strainatate, intrucat vorbeste 2 limbi (italiana si germana), un om care de tanar a fost membru a unei asociatii de proifil (1972) si cel mai tanar ARBITRU (din 1973), un on care a preluat toate ideile BUNE de la toti marii crescatori din Romania, un om care pune pasiunea pentru cresterea porumbeilor, pasarilor si animalelor mai presus “cateodata” decat propria-i familie, un om destinat sa fie un lider al crescatoriolor de porumbei, pasari si animale din Romania.
    Personal sunt mandru ca am cunoscut un asemenea om.

    Sa ne traiesti dle PRESERDINTE PIUSSI TORINO

  14. mircea cornetel

    Vrem sa se respecte STATUTUL Uniuni art 10-14 care spune ca asociatiile care nu au 2 ani cotizanti ,nu au dreptul sa participe sau sa propuna la functiile de conducere ale Uniuni ,sa se verifice asociatiile si cluburile la registrul comertului FINANTE,membri sa nu fie fictivi ,pana acum vad ca nu se respecta nimic ,atentionam condecerea Uniuni ca suntem cu ochi pe ei !

  15. Prin plecarea lui Mergeani Dina care a devenit contracandidat pentru domnul Grun , rupand alianta , batranul ramansese singur si a fost vizat de Hadarau Vlad care imediat a ocupat postul de consilier al presedintelui , pe romaneste mana dreapta sau locotenent !

    Ca si cum combinatia asta Grun + Hadarau nu era suficienta , in gasca s-a mai alaturat si Oti .

    Ce a iesit din aceste combinatii e destul de aiurea daca ne gandim la trecut .
    Naspa rau !

Lasă un răspuns către Sergiu-VS Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*