Nu imi pot reprima un sentiment de nostalgie cand vad ca a trecut atata timp de la inceputul anilor 2000.
Cam in perioada acelor ani a intervenit o schimbare majora, care s-a reflectat serios si in practicarea sportului columbofil: ma refer la aparitia si generalizarea internetului. Unii l-au imbratisat mai devreme iar altii au fost mai reticenti si au tras de timp, dar in prezent greu se poate intalni un columbofil care sa nu utilizeze internetul intr-un fel sau altul. Eu aveam la acel moment peste 30 de ani si inca imi aduc bine aminte de modul in care se facea porumbarie “inainte”, asa ca imi e relativ usor sa fac comparatia cu modul actual, cel de “dupa”.
In lumea analogica de dinainte de 2000, marea majoritate a crescatorilor de porumbei (de agrement si in special galateni, despre ei vorbesc) avea de-a face in mod curent cu alti 2-3 crescatori din acelasi cartier. Din punctul de vedere al unui tanar crescator, acesti 2-3 erau cei de la care invata, cu care colabora si in acelasi timp era in competitie, pasarile lor le avea ca reper de frumusete si performanta, pe scurt acestia ii defineau orizontul. Daca avea sansa sa stea intr-un oras mai mare, acesta se mai putea intalni la piata saptamanala cu alti cativa crescatori din alte cartiere. Ca o chestie de mare exceptie, poate isi lua inima in dinti sa viziteze vreun crescator din Constanta cand se ducea vara la mare, sau pe vreunul din orasele in care poate ajungea in delegatie cu probleme de serviciu.
Cum ajungea sa ii gaseasca pe acei crescatori de vizitat? De cele mai multe ori, la modul cel mai primitiv: vedea pe cer un stol si il urmarea ca sa vada unde se lasa. Sau poate ca din vorba in vorba afla de cineva… care stia pe altcineva… care la randul lui stia de cineva din orasul respectiv… samd.
Ma rog, si in anii ’70-’80-’90 existau asociatii de crescatori prin care se puteau facilita contacte, dar nu cred ca aveau ca membri mai mult de 10% din totalul crescatorilor. Ca surse de informatie, erau ceva carti si publicatii, doar ca la noi publicatiile erau putine, circulau greu si informatia din ele era inevitabil limitata.
Nu cred ca mai e nevoie sa conving pe cineva: din punct de vedere al accesului la informatie si al usurarii contactelor intre crescatori, internetul ne-a facut mult bine. Intre timp am ajuns sa intelegem ca internetul ne face si destule rele, dar nu despre asta vorbim acum.
In perioada primilor ani de dupa 2000, internetul ne-a adus dintr-o data in fata ochilor o intreaga planeta columbofila, colorata si in mare detaliu. Am vazut rase de care nici nu ne-ar fi trecut prin cap ca pot exista si unde se gaseau ele pe harta lumii. Cei predispusi sa studieze au facut paralele si au putut trage concluzii.
Ca o paranteza, nu pot sa nu adaug ca in vremea aia unor tineri li se cam urcasera la cap toate informatiile astea multicolore si ca incepusera sa se creada mai destepti decat erau de fapt. Cu parere de rau, trebuie sa admit ca am fost unul dintre ei.
Acum regret ca nu am ascultat mai atent ce tot insistau sa-mi spuna anumiti eminenti crescatori de porumbei galateni precum Ovidiu Leonte, Mihai Stefaniu sau Vasile Emilian-Milica. Dar asta e, la momentul ala eu stiam mai bine decat toti si nu prea aveam nevoie de lectii de la nimeni.
Revenind, inceputul anilor 2000 a fost o perioada extrem de interesanta, in care orizonturile efectiv ni se deschideau. Pentru multi, cresterea porumbeilor a incetat sa fie o ocupatie ingusta de cartier fiindca isi descopereau prin internet afinitati de hobby cu persoane de te miri unde de prin tara sau chiar de mai departe, din lumea larga.
Pe fondul asta de entuziasm explorator am ajuns si eu sa corespondez prin email cu Frédéric Xabada, un columbofil din Montpellier. El activa pe atunci in conducerea federatiei de agrement franceze (daca imi aduc bine aminte, cred ca era vice-presedinte si era serios implicat in organizarea concursurilor de zbor de agrement la mai multe rase, etc). Crestea mai multe rase europene si era foarte interesat sa afle direct de la sursa despre rasele de zbor si joc din est, care pentru ei erau mai exotice.
Am fost surprins sa aflu ca printre rasele de agrement crescute la vremea aia in Franta se numarau si galatenii. Frédéric insusi avea in crescatoria lui un numar semnificativ, de care era realmente incantat.
Ce fel de galateni aveau ei acolo, asta e o alta discutie: una care s-a tot lungit intre noi doi si a ajuns sa fie purtata in contradictoriu. Din cate am putut deduce, porumbeii galateni pe care ii crestea Frédéric fusesera importati in Franta cu 15-20 de ani mai devreme pe o filiera din Germania, unde cel mai probabil ajunsesera fiind adusi din Romania de catre emigranti sasi.
Pentru Frédéric lucrurile erau simple: porumbeii galateni sunt niste piticanii vioaie colorate cum se nimereste, un fel de tembeli simpatici care joaca mult si dezordonat pe deasupra casei.
Pentru mine (crescut in Craiova, mutat in Bucuresti si deci axat pe galatenii atletici pe vanat, cu zbor de altitudine si durata) asta denota nu doar un mod limitat si simplist de a pune problema, ci o adevarata jignire adusa rasei. Pornind de la aceste diferente de opinie, discutiile interminabile dintre noi.
La un moment dat Frédéric a avut initiativa de a pune toate aceste idei in scris, in incercarea de a asambla un material informativ. Dintru inceput, materialul s-a dorit a fi util columbofililor din afara Romaniei care ar putea fi interesati de rasa galateana dar care nu aveau o reprezentare realista asupra caracteristicilor si potentialului acestor porumbei. Si l-am conceput impreuna in forma forma unui interviu, iar in 2003 Frédéric l-a publicat in Revista Federatiei Columbofile Franceze.
Post Scriptum: Un an mai tarziu, in 2004, am fost nevoit sa imi desfiintez crescatoria iar pana in 2020 practic nu am mai tinut legatura cu lumea columbofila.
Cand dupa tot acest timp am reluat corespondenta cu Frédéric, am avut marea satisfactie sa aflu ca in 2014 el reusise in sfarsit sa achizitioneze direct din Romania (printr-un prieten francez cu rude aici in tara) un numar de porumbei galateni de tipul celor pe care-i descrisesem eu cu 11 ani in urma.
Am fost cu atat mai multumit sa aud ca porumbeii in cauza proveneau chiar din Bucuresti, de la un ‘monsieur Vittorio Piussi’. Dupa sapte ani de crescut si zburat acesti porumbei, Frédéric se refera acum la ei si la urmasii lor ca fiind bijuteriile crescatoriei sale.
In curand vom posta o traducere integrala a interviului din 2003
……………………………………………………………………………………….
Jucatori galateni baltati pe negru in Montpellier, Franta 2003
Galateni baltati pe vanat din crescatoria C.Staicu, Bucuresti 2002-2003
Cristi Staicu,
Februarie 2022
