Asa cum am promis, postam azi prima parte a interviului Frédéric Xabada – Cristian Staicu despre porumbeii galateni. Reamintim ca discutia a avut loc in anul 2003, deci toate referirile concrete din material au in vedere acea perioada.
Cuvant inainte de Cristian Staicu, 2003
Buna Fred,
Inainte de a ne lansa in discutie, ma gandesc ca unora dintre cititorii tai care nu au auzit pana acum despre rasa porumbeilor galateni le-ar putea fi utila o scurta introducere asupra acestei rase; doar cateva cuvinte, motivand de ce acestia sunt cu adevarat speciali.
Porumbelul galatean are o mare vitalitate si e capabil de efort prelungit; prin natura lui, el iubeste zborul la mare inaltime, iar anumite exemplare joaca atat de spectaculos incat literalmente ii taie respiratia privitorului. Atunci cand sunt priviti in voliera aspectul lor gratios incanta ochiul, dar frumusetea lor devine mai evidenta atunci cand sunt tinuti in mana si le putem admira trasaturile.
Insumand, galateanul poate oferi frumusete si spectacole de delectare relaxata pentru crescatorul necompetitiv, dar poseda si un mare potential sportiv daca crescatorul in cauza decide sa-l selectioneze si sa-l antreneze pentru pentru concursuri de inaltime si durata. Toate aceste calitati se gasesc inmanunchiate intr-o singura rasa de porumbei, ca in nici o alta din lume.
……………………………………………………………………..
Scriind acest material, intentia mea sincera este sa fiu cat de mai obiectiv. Daca ocazional ma voi dovedi insa partinitor fata de rasa pe care o iubesc, sper sa mi se gaseasca circumstante atenuante.
Iar acum sunt gata pentru intrebarile tale, Fred…
Q1: Pe ce fond istoric a aparut porumbelul galatean si care i-ar putea fi stramosii?
A1: N-am sa incep acum sa bat campii cu stramosul “Columba Livia”, fiindca nu vreau sa va plictisesc margand prea departe inapoi in timp.
Originile rasei galatene nu sunt clarificate de o maniera stiintifica definitiva, dar banuiesc ca acelasi lucru e valabil la orice alta rasa. Este insa rezonabil sa afirmam ca rasa de zburatori de Galati are o vechime de cateva sute de ani, fiind practic de-o seama cu ocupatia zburatului de porumbei de agrement in Romania. Exista detalii biografice concrete despre crescatori importanti din Galati si tipul de pasari crescute de ei inca din anii 1830.
Este plauzibil ca porumbeii galateni asa cum ii stim noi sa fie rezultatul imperecherii de infuzie in șeptelul local deja existent in Galati a mai multor exemplare de calitate din rase de diverse origini (cel mai probabil levantine si rusesti), pe o perioada lunga de timp.
In primele faze ale originii rasei, un rol important trebuie sa-l fi avut negustorii de grau din Galati, la origine greci din Istanbul. Acestia erau oameni bogati si ambitiosi, care exportau cereale catre imperiul otoman si care trebuie sa fi avut in sange spiritul competitiei cu porumbei de zbor, o ocupatie adusa de ei din Costantinopolul natal. Cel mai probabil ca fiecare avea o comanda deschisa catre marinarii care le duceau marfa in cele mai indepartate porturi otomane, sa le aduca cei mai tari zburatori pe care i-ar putea gasi acolo. Sunt sigur ca pentru ei banii nu contau (fenomen pe care-l observam replicat si in zilele noastre: un crescator “ajuns” nu se uita la bani cand gaseste o pasare de exceptie cu care poate sa “ia fața” competitiei).
Ca o nota explicativa pentru cititorii tai francezi, orasul-port Galati a avut dintotdeauna o pozitie privilegiata din punct de vedere comercial, aflandu-se geografic la punctul de intalnire a trei imperii. Aici ajungeau venind pe Dunare vapoare cu marfa din Imperiul Austro-Ungar, cat si vapoare din Imperiile Rus si Otoman, care ajungeau pe Marea Neagra. Cele trei imperii au avut fiecare perioade de dominatie asupra uneia sau alteia din provinciile care azi formeaza Romania, iar Galati a fost permanent punctul nodal al unui infloritor comert dintre cele trei imperii.
Pana relativ de curand nu au existat informatii scrise asupra rasei. Tehnica cresterii porumbeilor s-a transmis firesc din generatie in generatie, ca facand parte dintr-un anume stil de viata tihnit, specific periferiilor de oras. Asta deoarece la fiecare generatie transmiterea “meseriei” se facea nu prin citirea de carti ci prin ucenicia directa a copiilor pasionati in curtea crescatorilor cu experienta, iar intregul fenomen era limitat la orasul Galati unde oricum informatia asta era bine-cunoscuta de toti crescatorii.
Necesitatea informatiei scrise apare abia dupa 1939, cand rasa incepe sa capete expunere si notorietate odata cu mutarea unui numar de tineri crescatori din Galati in capitala Bucuresti. Acesti crescatori se muta in cautare de locuri mai bune de munca, iar odata stabiliti in Bucuresti isi aduc cu ei si porumbeii de acasa. Asa ajunge rasa de porumbei galateni sa faca primul pas catre raspandirea la nivel national.
La acea vreme, Bucurestiul isi avea propriile rase de zburatori de inaltime, asa ca la inceput acesti porumbei nou-veniti nu au fost luati in serios. A fost insa doar o chestiune de timp pana cand rasele au concurat intre ele iar galatenii s-au dovedit superiori in aer. Din Bucuresti faima lor s-a raspandit in restul tarii iar porumbeii galateni au devenit foarte cautati. In decadele urmatoare (cu varfuri in anii ’60 si ’70), valuri dupa valuri de porumbei au fost cumparati din Galati in special de catre crescatori din Bucuresti, pana intr-atat incat in deceniul anilor ’80 centrul de greutate al rasei (dpdv al numarului de exemplare si al calitatii lor) se mutase deja din Galati in Bucuresti.
Material bibliografic referitor la rasele de porumbei romanesti se gaseste in cateva carti foarte bune: de mentionat “Cresterea Porumbeilor” de Stefan Peterfy (editii Bucuresti 1961, 1963, 1970), iar “Porumbeii galateni” de Ovidiu Leonte (Bucuresti, 1993) are peste 200 de pagini dedicate in intregime porumbelului galatean.
Q2. Cum arata mai exact porumbeii galateni (marime, greutate medie, penaj, culori si baltaturi) asa cum ii vezi tu?
A1. Standardul actual al rasei este in vigoare din 1975 si poate fi consultat in cartea lui Ovidiu Leonte la pagina 79-80. Insa asa cum se spune, o fotografie face cat o mie de cuvinte deci iti trimit cateva fotografii care sunt sigur ca te vor lamuri mult mai bine decat daca ai invata standardul pe de rost.
Stiu ca Berzatii de Budapesta sunt bine cunoscuti in Franta, asa ca o sa incerc sa fac cateva comparatii cu acestia ca sa fie mai limpede.
Galatenii sunt ceva mai mari decat berzatii, iar musculatura mai pronuntata ii face sa se simta un pic mai “consistenti” in mana. Proportiile sunt si ele oarecum diferite, linia corporala mai orizontala si alungita a galatenilor ii face sa arate ceva mai “asezati” decat berzatii, picioarele sunt mai scurte, cozile mai lungi si mai late, piepturile ceva mai adanci, capetele mai mari. Penajul este elastic si destul de strans pe corp, dar mai matasos decat cel al berzatilor. Cozile au 12-16 pene, aripile sunt purtate de cele mai multe ori deasupra cozii iar moturile sunt relativ rare. Atunci cand exista, motul este rotund: practic de la o ureche la alta si purtat elegant, destul de jos pe ceafa.
Din punct de vedere al dimensiunilor, as zice ca galatenii sunt undeva pe la mijloc in comparatie cu alte rase. Dupa atatia ani de selectie pe criteriul zborului, corporalitatea le-a fost modelata de aceasta insusire principala.
Porumbelul cu corp prea mic nu are aripi indeajuns de mari, respectiv greutate corporala suficienta pentru a domina curentii de inaltime si nu va face fata acolo sus; asta in timp ce un altul, exagerat de mare, va avea un alt gen de handicap: greutatea coprporala excesiva va fi foarte greu de ridicat si sustinut pentru multe ore in aerul rarefiat de la mare inaltime, nu conteaza cat de mari i-ar fi aripile. Si la fel, nu va face fata. E pana la urma o chestiune de echilibru, dar exceptiile de la regula pot fi intalnite catre ambele extreme.
Ar merita retinut ca nu se poate spune cu certitudine daca ai de a face cu un campion sau cu o gloaba doar judecand pasarea dupa aparente, in mana sau pe sol. De multe ori vedem pasari gresit proportionate care zboara foarte bine, in timp ce altele cu conformatie perfecta pot sa dezamageasca.
Concluzia mea e ca la un galatean de performanta conteaza in primul rand placerea (sau poti sa o numesti ambitie, sau vointa) de a urca la mare inaltime si de a sta acolo. Asta mai mult decat aptitudinile fizice de conformatie, de penaj, de musculatura samd. Banuiesc ca e o concluzie destul de banala, nu cred ca am facut vreo mare descoperire.
Cand vorbim de evaluarea desenului la porumbelul galatean, aici se aplica un principiu foarte sanatos: cel al “repartizarii neuniforme a baltaturii”. Ideea e ca la aceasta rasa nu exista o anumita baltatura considerata a fi “perfecta” in detrimentul tuturor celorlalte, or vreuna “standard”, nici macar una “extrem de cautata”. Inca o explicatie pentru cititorii tai: baltatura inseamna modul de repartizare a petelor de culoare rosie, neagra, galbena sau vanata pe fondul alb al porumbelului “baltat”.
Aplicarea constanta a acestui principiu a conservat diversitatea rasei, mentinandu-i sanatatea si competitivitatea sportiva. Evitandu-se aplicarea unui singur tipar ingust de “perfectiune” (care in timp ar fi insemnat defavorizarea, marginalizarea si finalmente excluderea celorlalte tipuri), s-a pastrat un fond genetic sanatos si foarte divers. Mie mi se pare ca aceasta mare diversitate de “trasaturi” si baltaturi este una dintre marile atuuri de supravietuire a acestei rase pe termen lung.
La ochi suntem foarte exigenti: galatenii trebuie sa aiba o privire cat mai expresiva, iar ochii apreciati sunt alb-perla, gri, bleu, maslinii sau marmorati; ce nu ne place deloc este pigmentul rosu.
………………………………………………………………………
Am senzatia ca am petrecut destul timp cu descrierea si n-as vrea sa iti testez rabdarea; pana la urma, frumusetea e un atribut subiectiv. Ce cred ca ar mai fi de zis este ca un crescator cu experienta va fi in masura sa reproduca in urmatoarele generatii anumite trasaturi de frumusete prin dirijarea imperecherilor. Dar asta in linii mari si numai intr-o oarecare masura, pentru ca un control absolut asupra rezultatelor nu este posibil. Rasa asta isi mentine inca dreptul de a-si surprinde crescatorii in cele mai neasteptate moduri, inclusiv prin atavisme.
Q3. Exista mai multe varietati in cadrul rasei? Iar daca da, in ce fel difera aceste varietati intre ele (zbor de inaltime, joc strans, joc variat-acrobatic…), asa cum este cazul la Rollerii Orientali, spre exemplu?
A3. Da, sunt cateva varietati distincte in cadrul rasei.
In ceea ce priveste varietatile de culoare, pana de curand erau mult mai multe, chiar si in perioada uceniciei mele (care de fapt inseamna destul de tarziu in cronologia rasei; eu m-am apucat mai serios de ei pe la sfarsitul anilor ’80).
-Unicolorii pe negru, pe rosu, pe galben sau pe vanat mai exista aproape doar in amintiri.
-Baltatii pe negru, rosu si galben se gasesc din abundenta dar tind sa mai exceleze doar la capitolul joc fiindca si-au cam pierdut insusirile zborului de mare inaltime si durata; in termeni realisti, acesta a ramas acum monopolul baltatilor pe vanat.
-Baltatii pe vanat sunt actualmente preferatii marilor crescatori, cei care practica performanta sportiva si vor sa o mentina la aceleasi cote pentru viitor.
-Albii cu ochi negri sunt un produs secundar al cresterii baltatilor pe orice culoare si desi nu sunt foarte apreciati ca atare, ei pot sa fie folositi la reproductie daca sunt pusi la pereche cu baltati de culoarea din care provin.
-Mai exista cateva tipuri secundare de baltatura intalnite doar in anumite zone, dar pe care le gasesc irelevante pentru discutia noastra si nu o sa le abordez aici.
Ce ar trebui probabil mentionat este ca de regula crescatorii competenti nu imperecheaza culorile diferite intre ele.
La un mod ideal, galatenii n-ar trebui sa difere ca aptitudini de zbor (sau joc) functie de culoare. In primele etape ale formarii rasei, ei au fost crescuti si selectionati doar dupa zbor si joc, nu dupa culoare. Segregarea pe culori nu pare sa se fi practicat inainte de anii ‘40—’50, incepand deci doar dupa ce acesti porumbei s-au raspandit in restul tarii.
Pana la un punct, diferentele de comportament in aer si tipul jocului nu au fost determinate de culoare ci doar ca rezultat al tipului de selectie operate de un crescator sau altul, conform preferintelor personale.
In realitate, azi nu putem sa nu observam ce spuneam mai sus: baltatii pe vanat au ramas cu zborul de performanta si cu joc mai putin pregnant, in timp ce celelalte culori tind sa aiba un joc mai puternic dublat de un zbor mai slab.
Q4. Zboara bine la stol?
A4. Da, galatenii zboara destul de bine in stoluri de pana la vreo 15 bucati. La un numar mai mare, e nevoie de un zburator cu mare personalitate care sa preia conducerea stolului. Altfel, stolul se fragmenteaza. Acelasi lucru se intampla chiar si stolurilor mai mici in care zboara porumbei tineri, fara experienta.
Exista si exemplare (destul de rare) care prefera sa zboare solist: deasupra stolului, pe langa stol, sau pur si simplu neluand in seama ce face restul stolului.
Q5. Daca ar fi sa te referi la galateni strict ca la niste rolleri, cum le-ai descrie jocul?
A5. Dupa cate inteleg eu, la capitolul asta in vestul Europei exista o doza de confuzie in ceea ce priveste porumbeii galateni.
O sa incerc sa explic:
-exista galateni care joaca scurt cate o singura data, fara sa piarda deloc inaltime sau sa-si schimbe locul in interiorul stolului
-exista unii care fac doar mosor, mai lung sau mai scurt
-unii fac tumbe simple, duble, triple si ocazional siraguri multiple pe o aripa sau alta..
-in timp ce altii alterneaza jocul strans tip “mosor” cu jocul simplu, dublu sau triplu. Aceste exemplare joaca foarte variat si spectaculos, combinand procedeele intre ele si fara sa se repete, dand dovada de mare imaginatie
-finalmente, mai exista si unii care nu joaca deloc. Multi.
Toate aceste varietati sunt acceptate in cadrul rasei. Fie ca se regasesc intr-o categorie sau alta, ce conteaza cu adevarat este ca ei sa aiba placerea de a zbura ore in sir la inaltime.
Reformuland, la porumbeii galateni jocul nu este un scop in sine. Un crescator exigent nu-i va gasi scuza unui anume porumbel ca a jucat mult; daca vrea neaparat sa joace e placerea lui, dar trebuie sa zboare la fel de bine ca unul care nu joaca deloc.
Exista linii de galateni la care procentul de jucatori este de 1% (sau poate chiar mai putin, la unii baltati pe vanat), asa cum exista linii la care procentul poate fi de 70-80% sau mai mult, la anumiti moriscari baltati pe negru.
Pe ansamblul rasei, jocul a fost privit favorabil pana prin anii ’70. In perioada asta si-a facut intrarea in prim-planul rasei Iulian Enachescu (decedat 1993), un crescator cu o personalitate foarte puternica. In anii in care a fost activ, el a reusit sa concentreze in crescatoria sa varfurile absolute ale rasei si sa creeze astfel linii de baltati pe vanat cu performante neatinse pana atunci.
Eu respect enorm realizarile sale la inaltimea si durata zborurilor, respectiv la felul in care pasarile sale au transmis calitatea generatie dupa generatie. Am insa rezerve asupra unora dintre inovatiile pe care le-a introdus, care au ajuns sa se generalizeze si care, din pacate, se vede ca au ajuns sa aiba un impact negativ asupra rasei pe termen lung.
Una dintre inovatii fost selectia impotriva jocului. La acel moment, el a argumentat ca ar fi doar o masura tactica personala pentru marirea duratei zborului. Partea mai putin placuta este ca multi dintre adeptii si admiratorii lui l-au imitat, ba chiar au dus aceasta tactica la extrem. Inclusiv azi, in anumite crescatorii, cel mai mic semn ca un porumbel incearca sa joace inseamna condamnarea acestuia la moarte.
Cu bune si cu rele, Enachescu a avut o mare influenta asupra rasei. E insa surprinzator cat de mare este aceasta influenta si la multi ani dupa moartea sa.
In ceea ce ma priveste, eu pastrez jucatorii pe masura ce apar, cu conditia sa fie si buni zburatori. Nu subscriu la teoria conform careia “porumbelul jucator nu poate sa zboare la fel de mult ca cel fara joc, pentru ca oboseste din cauza efortului suplimentar”. Din experienta mea, un porumbel cu zbor moderat poate face fata fara probleme la zboruri de mare calibru, aripa la aripa cu ne-jucatori.
Imi pare rau, dar nu pot sa fac o comparatie cu Rollerii Orientali fiindca n-am crescut aceasta rasa si nici nu i-am vazut zburand. Tot ce pot spune este ca pe ansamblu jocul galatenilor nu este unul standardizat sau repetitiv ci tinde sa varieze de la individ la individ. Ca crescator, nu stii niciodata cum se va comporta un pui sau altul; e o loterie.
Un alt lucru interesant este ca unii galateni pot sa nu joace deloc timp de 1-2-3 ani sau chiar mai mult, apoi incep dintr-o data ca si cum ar percepe o chemare din mosi-stramosi; dar odata ce incep sa joace, o fac cu mare entuziasm si dexteritate.
De mentionat ca jocul in interiorul volierei sau cand zboara de ici-colo prin curte, aproape de sol, nu este deloc caracteristic galatenilor. Daca unele exemplare fac asta, este considerat un defect major.
Q6. Ce prefera majoritatea crescatorilor din Romania la porumbeii din aceasta rasa si la stilul lor de zbor?
A6. In Romania, galatenii sunt preferati intre porumbeii de agrement pentru satisfactia completa pe care o ofera crescatorului. La inceputurile carierei lor columbofile, multi crescatori de galateni au crescut alti porumbei (eu sunt unul dintre acestia, am inceput cu codalbi), dar dupa ce fiecare a trecut printr-un numar oarecare de alte rase, din aproape in aproape a ajuns sa imbratiseze galatenii. Desi exista un mare numar de alte rase de agrement romanesti (fiecare cu frumusetea si calitatile ei), toate palesc prin comparatie cu galatenii.
Daca spre exemplu pe un crescator il intereseaza doar durata lunga a zborurilor, se va opri la galateni fiindca anumite varietati de galateni zboara cel mai mult dintre toate rasele autohtone.
Daca pe un altul il incanta doar zborul elegant si de mare inaltime, se va opri tot la ei fiindca galatenii zboara cel mai sus si au un zbor placut, fluturat. Aici ii mai avantajaza si coloritul penajului.
Daca un altul e interesat doar de joc, aici galatenii nu au egal (in lume, as zice eu).
Intr-un final, daca chiar se intampla ca vreun crescator extraordinar de exigent sa gaseasca vreo alta rasa care sa se poata compara cu galatenii in privinta tuturor aceste calitati intrunite (desi eu nu prea vad care ar putea fi acea rasa), mai ramane un ultim atu, decisiv, cu care galatenii vor iesi deasupra: frumusetea.
Din cate am vazut, toate celelalte rase care ar putea ridica pretentii din punct de vedere al performantelor tind sa arate modest sau foarte modest. Si cand spun asta, ma refer la nivel mondial.
Q7. Ce fel de competitii se practica in Romania?
A7. Competitiile oficiale nu sunt un fenomen de masa, poate si pentru ca regulile sunt mult prea complicate. Daca ar fi sa zbori porumbeii ca la carte, ti-ar trebui un computer de la NASA ca sa tii scorul. O multime de detalii tinand de multe criterii ar trebui observate pentru a castiga puncte, o multime de detalii ar scadea puncte.
Regulamentul este nepractic, dar trebuie sa admit ca intentiile din spatele regulilor sunt bune: spre exemplu urcarea stolului cat mai rapid la mare inaltime este preferata, zborul la disparitie deasemenea, jocul prelung este de incurajat, deci toate astea ar trebui punctate separat.
Pe de alta parte, zborul la inaltime joasa sau semi-inaltime pe o mai lunga perioada de timp este neplacut, la fel urcarea si coborarea repetata a stolului, deplasarile lungi pe orizontala sunt greseli mari, etc samd. Este normal ca toate astea sa fie depunctate, dar revin: daca te pui in pielea unui arbitru si trebuie sa observi toate detaliile astea timp de 3-4-5…8-9-10 ore, respectiv sa le si punctezi/depunctezi cu acuratete, raman la parerea mea ca este omeneste imposibil.
Concluzia este ca aceste reguli sunt aplicabile doar profesionistilor, si doar cand este in joc o miza reala si serioasa.
Sfatul meu pentru crescatorii incepatori sau pentru cei care cresc si zboara porumbeii pentru propria placere este sa ii zboare pur si simplu, fara sa se simta ingraditi de reguli.
Pana la urma, de porumbei fiecare ne-am apucat de placere, ca sa crestem pasarile care ne plac si ca sa le zburam asa cum ne place. Mie se pare mai important sa te bucuri de pasarile pe care le cresti, asa cum sunt ele, decat sa ajungi sa le gasesti la tot pasul defecte daca incepi sa le judeci dupa vreo carte de reguli. Pana la urma, aplicarea prea multor reguli ajunge sa te indeparteze de starea de multumire pe care ti-o da acest hobby…
Asa ca, in loc sa ne facem socoteli despre ce probleme urmeaza sa ne luam pe cap odata cu participarea la concursuri, eu as zice ca e mai bine sa ne concentram pe practicarea acestei pasiuni frimoase, fara inhibitii si fara a ne simti verificati sau criticati.
Competitiile isi au evident rolul lor, dar ca importanta vin pe locul doi dupa simpla producerea de porumbei si dupa zborul frecvent al acestora. Am senzatia ca in lumea asta moderna devenim prea preocupati de reguli si proceduri, pierzand din vedere placerile simple care ne fac sa simtim ca viata merita traita.
…………………………………………………
Revenind la competitii, pana prin anii ’80 erau practicate un gen de concursuri informale, intre vecinii de cartier. Stolurile erau zburate dimineata devreme la aceeasi ora iar ultimele pasari venite de sus castigau concursul. Era un spectacol minunat sa vezi 5-6 stoluri ridicandu-se pe cerul albastru, limpede ca sticla al unei dimineti de duminica. Soarele aflat abia la rasarit lumina porumbeii de jos in sus, iar cand stolurile rand pe rand intorceau strans luand inaltime, burtile albe ale galatenilor sclipeau orbitor in lumina.
Ma rog, asta a fost odata…
Acum nu mai sunt atat de multi crescatori, ba au disparut chiar si multe din cartierele de case unde se tineau concursurile, fiind demolate de regimul comunist care a construit in locul lor nesfarsite cartiere de blocuri.
In felul asta s-a terminat si cu acel stil de viata tihnit, in care cresterea porumbeilor de agrement isi avea locul sau. In zilele noastre, rar se mai intampla ca doi crescatori sa fie vecini pe aceeasi strada in asa fel incat sa mai poata face un concurs direct.
…………………………………………………………………………….
Sfarsitul primei parti
Va urma.
Foto antet: Doi masculi din crescatoria C. Staicu, 1998
Foto 1: “Surpriză” la varsta de 2 ani (scos la dl Marinache “Marinică din Popesti” din pasari furnizate de dl Ionică “Dentistu”)
Foto 2: “Fluturaș” la varsta de 1 an (scos la C. Staicu din Ceacârul Canar de la dl Marinică si fata ciocoasă pe un capac din Ruginiul lui Marin “Ospătaru”)
