Astazi am avut placerea sa vorbim despre doua mari cupe in concursurile de zbor: Cupa Iulian Enachescu si Cupa Vasile Margineanu. Va invit sa urmariti interviul in cele ce urmeaza :

Torino,
Iunie 2023

Va invitam la “Expozitia anuala de pasari de curte, pasari exotice, porumbei si animale mici de rasa”. intre 27-29 ianuarie 2023, la Sala de Sport din orasul Pantelimon.

Dupa o pauza lunga, ne-am adunat din nou azi sa vorbim despre doua subiecte importante: Expozitia INDAGRA din 26-30 octombrie 2022 si concursurile de zbor si joc performant aflate inca in desfasurare . Ce a iesit va lasam sa vedeti mai jos:

Astazi, 4 iunie 2022, intr-o zi caniculara de vara, a avut loc concursul de porumbei MATURI, etapa I. A fost un zbor deosebit chiar si la peste 30 de grade Celsius. Media pe ultimii 5 porumbei din 9 zburati a fost de 3h52min.

Va las mai jos sa priviti o frantura din ziua de zbor de azi:

Torino,
Iunie 2022

Astazi va vorbim despre o vizita frumoasa in satul Alimanesti din judetul Olt, despre clubul Dacia dar si despre cum a decurs intalnirea cu dl Martin din Bucuresti. Nu in ultimul rand aducem discutie evenimentele pe care le pregatim in perioada urmatoare pentru iubitorii de animale.

In vizita la domnul Martin din Bucuresti, fondator Club Dacia

In vizita in satul Alimanesti, la dl Florian Constantin, primar comuna Izvoarele, Judet Olt

Torino,
Arpilie 2022

De-a lungul celor 17 ani de cand sunt presedinte al Asociatiei Dacia si celor 10 ani la ACPJG-RO, am avut atat de multe de invatat atat din situatiile cu care m-am confruntat, cat si de la oamenii din jurul meu , am avut ocazia sa invat atat de la cei mai buni, cat si de la cei mai putin buni. Dar nu exista informatii/ cunostinte gresite sau rele, ci cunostinte constructive. Tot ce inveti, bun sau rau, te va ajuta candva sa stii sa depasesti situatii la limita sau sa le imbunatatesti.

Intr-o conducere, exista doua tipuri de conducatori: liderul si seful. Liderul este o persoana carismatica, responsabila, capabila sa-si ghideze oamenii in directia realizarii scopurilor propuse, fiind alaturi de ei ca un co-echipier, iar seful este cel care are puterea si autoritatea de a ordona oamenilor aflati sub acesta la nivel ierarhic si a le atribui sarcini fara a-i asculta, intreba, consulta.

Imi place sa cred ca in toti acesti ani am fost si sunt in continuare un lider. Imi place sa cred ca am o comunicare buna cu oamenii din asociatie, ca sunt o persoana deschisa, receptiva, ca facem impreuna cele mai bune alegeri si ca stim cu totii ca ne putem baza unii pe altii atunci cand situatia o cere.

In continuare, fara a avea neaparat legatura cu mine ca si lider de asociatie sau ca si columbofil, as dori sa creionez, daca imi permiteti, profilul unui presedinte de asociatie columbofila deoarece am observat tendinta oamenilor, si aici nu ma refer la membrii asociatiilor din care fac eu parte, ci la columbofili in general, ca presedintele unei asociatii trebuie sa fie si un bun columbofil. Oameni buni, aceasta nu este o cerinta obligatorie pentru a reusi ca presedinte. Un bun presedinte trebuie, in primul rand, sa fie o persoana foarte bine organizata, abordabila, sa acorde timp si sa-si asculte membrii, sa promoveze interesele comune si sa fie preocupat de rezolvarea problemelor. Totul se invata, nu ne nastem lideri (bineinteles daca exista dorinta si transparenta).

Ca si abilitati organizatorice, un presedinte de asociatie columbofila musai trebuie sa aiba acces la informatii, dar si sa stie sa le transmita membrilor asociatiei pe care o reprezinta, sa fie bine informat atat la nivel national cat si in afara tarii, sa stie sa utilizeze computerul, sa cunoasca o limba de circulatie internationala, sa stie sa comunice eficient, transparent si obiectiv, sa corecteze abaterile membrilor fara insa de a ataca persoanele care le comit.

Atitudinea este, de asemenea, foarte importanta si trebuie sa fie orientata catre gasirea unor solutii constructive la problemele care apar pe parcursul mandatului sau si nu sa aiba tendinta de a fi agresiv, de a pune degetul pe cei care gresesc, de a ameninta si asa mai departe. Daca la randul lui este un columbofil pasionat, dedicat rasei pe care o creste, cu rezultate bune obtinute la concursuri, cu atat mai bine dar nu este obligatoriu.

In incheiere, doresc sa mai mentionez ca pentru aceasta meserie, ca pentru oricare alta, trebuie sa ai pasiune, dorinta de a ajuta, respect pentru oameni si animale, pasari, cu atat mai mult cu cat este o activitate voluntara, neplatita, dar insa care poate oferi satisfactii incomensurabile!

Sper ca, prin acest portret, sa va fi oferit o imagine mai ampla asupra meseriei de presedinte de asociatie columbofila si imi doresc sa continuam sa facem lucruri frumoase atat in cadrul asociatiilor cat si la concursurile de zbor la care participam si in volierele noastre!

Torino,
Martie 2022

Q14. Cum iti selectezi tu galatenii? Ai vreo viziune personala asupra “galateanului ideal”?

A14. Probabil ca te-as deruta vorbindu-ti in termeni de specialitate. Cred ca mai bine ma limitez sa spun ca eu incerc sa am in voliera numai porumbei tari la zbor si foarte frumosi, care la randul lor sa scoata generatie dupa generatie de pui frumosi si buni la zbor.

Idealul pe care il am in minte este o pasare echilibrata: buna in aer si frumoasa (atat pe jos cat si in mana).
Cat de frumoasa si cat de buna, probabil te vei intreba? Fortand o comparatie, daca as avea de ales (sa zicem) intre supermodelul Claudia Schiffer si alergatoarea Gabi Szabo, nu m-ar tenta niciuna dintre ele.

Idealul meu este sa produc pasari care pot sa alerge alaturi de Szabo in competitiile de anduranta, fiind in acelasi timp credibile si la prezentari de moda alaturi de Schiffer.

Sper ca nu te-am pierdut cu comparatiile astea, ideea principala pentru mine este ca nu urmaresc doar o extrema (numai zbor sau numai frumusete). Mi s-ar parea ca tradez rasa.

Q15. Ce tip de adapost ai recomanda pentru cresterea galatenilor?

A15. Orice e disponibil.

Galatenii pot fi reprodusi si zburati cu succes atat din voliere spatioase construite la sol, cat si din balcoane inguste de bloc, voliere mici pe acoperisuri de cladiri inalte, poduri de casa sau alte variante. Incepand din copilarie si pana acum, eu am trecut cam prin toate stadiile astea. In prezent, dupa doi ani de tinut in voliera din curte a trebuit sa-mi mut pasarile in podul casei.
Desi asta vara au fost in pod temperaturi in jur de 50 de grade Celsius din cauza incalzirii tablei de pe casa, porumbeii au reprodus perfect.
Iarna trecuta au petrecut-o in voliera neprotejata din curte, facand deasemenea fata fara probleme la temperaturi de minus 20 de grade. Ce e cu adevarat important pentru adapostul lor, oricare ar fi acela, este sa aiba ventilatie naturala si podeaua uscata; respectiv sa nu fie inghesuiala prea mare.

Q16. Sunt docili, usor de prins cu mana?

A 16. Nu chiar. Gal;atenii sunt niste pasari independente ca temperament, asa ca poti fi sigur ca maturii nu te vor astepta rabdatori sa-i iei pur si simplu de pe odihnitoare cand ai tu chef. Vei avea nevoie de reflexe destul de bune si coordonare a ochiului cu mana ca sa prinzi unul; daca isi da seama ca pe el ai pus ochii, va face tot ce poate ca sa te fenteze.

De mentionat ca masculii sunt foarte gelosi cu teritoriul lor si in primavara se bat zile si saptamani in sir pentru cuiburi. La inceputul sezonului de reproductie au deasemenea tendinta ca nici in cuiburile alaturate sa nu sufere alte perechi. Pana la urma se potolesc, dar sunt perioade cand te exaspereaza.

Q17. Tineretul isi dezvolta usor abilitatile de zbor sau e nevoie de multa munca pentru a-i vedea acolo sus pe cer? De revenit acasa de la distante mari sunt buni?

A17. As zice ca sunt destul de precoci, iar in primele etape au mai degraba nevoie de temperare pentru a nu zbura prea devreme, decat de incurajare sa se ridice de pe voliera.

Ca o masura de precautie, unii crescatori le leaga la inceput varfurile ultimelor 3-4 sfarcuri. E un gen de “frana de mana” pentru primul zbor, cu ajutorul careia li se taie din entuziasm

Q18. Cat de buni sunt la reproductie?

A18. Foarte buni. Daca nu luam in calcul accidentele de gen oua sparte sau pui mici ocazional striviti din cauza batailor in cuib, intr-un sezon ne putem astepta la 4-6 perechi de pui de la o pereche reproducatoare. Galatenii hranesc foarte bine si nu au nevoie de ajutor sau doici ca sa-si creasca doi pui.
De exemplu, eu am fost nevoit in 1997 sa pun inca 2 pui la o pereche, si i-au crescut cu succes pe toti patru. Unul dintre masculii mei favoriti (Fluturas, il ai in fotografie) a fost unul dintre puii in cauza.

Daca randamentul reproducerii incepe sa scada,e semn ca exista o problema de sanatate.

De mentionat ca galatenii din lotul de zbor sunt in stare sa cloceasca si sa creasca cu succes pui, chiar daca in perioada asta sunt si solicitati la zboruri. Trebuie doar avut grija ca parintii sa fie zburati alternativ. Ouale alea totusi nu se clocesc singure.

Q19. Cati porumbei recomanzi sa se zboare in stol? Cum masurati voi inaltimea de zbor la care se afla pasarile? Folositi o anume scala de evaluare?

A 19. Dupa observatiile mele, galatenii se simt bine zburand in stoluri de pana la 12-15 bucati. Un stol mai mare are nevoie de un efort suplimentar ca sa stea impreuna si sa faca intoarcerile concertat. Cu mult antrenament, am auzit ca se pot atinge rezultate bune si cu stoluri mai mari.

Dar cele mai bune rezultate se ating cu stoluri de 3-5 pasari.

………………………………………………………………

S-a determinat (de altii mai competenti, nu de mine) ca porumbeii aflati la inaltimea de 1500-1700m sunt la limita vizibilitatii cu ochiul liber. Cand porumbeii zboara mult sub aceasta inaltime, nu suntem multumiti. Zborul in zona de altitudine 1500-1700 este cel mai satisfacator, fiindca ne vedem porumbeii ca pe niste mici puncte pe cer. Exista deci certitudinea ca sunt bine-mersi acolo sus, facandu-si meseria.

Odata ce stolul intra in disparitie, incep emotiile incertitudinii: pe de o parte te bucuri ca pasarile tale nu te fac de ras lalaind-o pe deasupra casei, dar pe de alta, dupa cateva ore de uitat degeaba la cerul pustiu, incepi sa te indoiesti ca o sa-i mai vezi vreodata. Si nu de putine ori, chiar asa se si intampla.

Q20. Se preteaza galatenii sa fie zburati impreuna cu alte rase?

A21. Marii crescatori tind sa fie fixisti si nici macar nu cresc alte rase, ce sa mai vorbim de zburat galateni in stoluri mixte.

In prima parte a zborului galatenii se amesteca destul de bine in stol cu alte rase de zbor inalt, dar dupa un timp galatenii tind sa se separe de restul. Cine zboara porumbei stie ca fiecare rasa isi are propriul ei temperament in aer si o dinamica specifica a stolului in zbor. Din observatiile mele, galatenii sunt total incompatibili in zbor cu berzatii de Budapesta (care au un zbor mult mai rapid si schimbator ca directie si altitudine, asemanator cu un stol de grauri). Galatenii zboara insa destul de bine alaturi de ciungii de Ploiesti din anumite linii.

Q21. In viitor,care crezi ca sunt perspectivele acestei rase in Romania? Sunt multi crescatori tineri (in plus fata de tine) care sa se simta atrasi de a continua traditia cresterii rasei, “ca in vremurile bune?”

A21. Ha ha, la 39 de ani ai mei nu mai sunt vreun tinerel…

Dar ca sa raspund intrebarii tale, dupa cativa ani realmente deprimanti din punct de vedere politic si economic, acum e un aer de optimism peste tot si toate. In tara lucrurile par sa se mai fi asezat oarecum iar oamenii au un pic de liniste, au ocazia sa isi traga un pic sufletul si par sa aiba chiar si ceva maruntis de cheltuiala cu care, asa cum zici si tu, sa revina la ocupatiile din vremurile bune.

Cumva ironic, nu vad prea multi copii sau tineri apucandu-se de crescut galateni, ci mai degraba oameni maturi (ba chiar si varstnici). Evident, multi dintre acestia se reintorc acum la pasiunea pe care au fost nevoiti sa o intrerupa la un moment dat.
Sper ca si tinerii vor incepe la un moment dat sa se alature in numar semnificativ; cred ca au nevoie doar de un mediu decent care sa dezvolte o atmosfera atractiva. Si evident, de exemple pozitive de crescatori competenti si seriosi. Cei care am ramas la datorie in vremurile astea mai grele incercam acum sa cream o platforma organizata si cat mai vizibila.

Dupa o destul de lunga perioada in care rasa a parut sa fie in pericol de disparitie fiindca multi oameni nu si-au mai permis sa se ocupe cu cresterea acestor porumbei, in ziua de azi se intampla un numar de lucruri pozitive. Eu zic ca situatia nu poate decat sa se imbunatateasca.

…………………………………………………………………..

Cam asta ar fi deocamdata, sper ca acest materialul se va dovedi interesant pentru cititorii tai. Va urez tuturor succes in noul sezon de reproductie si mult noroc la zboruri.

Sfarsit
……………………………………………………………………………………………

Fotografii in antet si josul paginii: porumbei din crescatoria C. Staicu, 1998 si 2001.
Foto antet 1 si 2. STUDENTU la varsta de 6 ani (bărbat scos de Fane “Securistu” intr-o linie provenind din Perechea Celebră, porumbei notorii in anii ’80 din crescătoria Mihai Caim).
Foto antet 3. MOȚATĂ CEACÂRĂ din linia lucrată de Marin “Blondu” din Craiova. Această linie de moțați a fost obținută din ultimii porumbei (nemoțați) luați de la Torino in 1987 inainte de emigrarea lui in Germania.

……………………………………………………………………….

Foto final (alb/negru) 1. “SURPRIZĂ” la varsta de 2 ani.

Foto final 2 si 3 (color). “SURPRIZĂ” la varsta de 5 ani.

Foto color 4. “FLUTURAȘ” la varsta de 4 ani.

Cuvant inainte de Cristian Staicu, 2003

Buna Fred,

Inainte de a ne lansa in discutie, ma gandesc ca unora dintre cititorii tai care nu au auzit pana acum despre rasa porumbeilor galateni le-ar putea fi utila o scurta introducere asupra acestei rase; doar cateva cuvinte, motivand de ce acestia sunt cu adevarat speciali.

Porumbelul galatean are o mare vitalitate si e capabil de efort prelungit; prin natura lui, el iubeste zborul la mare inaltime, iar anumite exemplare joaca atat de spectaculos incat literalmente ii taie respiratia privitorului. Atunci cand sunt priviti in voliera aspectul lor gratios incanta ochiul, dar frumusetea lor devine mai evidenta atunci cand sunt tinuti in mana si le putem admira trasaturile.

Insumand, galateanul poate oferi frumusete si spectacole de delectare relaxata pentru crescatorul necompetitiv, dar poseda si un mare potential sportiv daca crescatorul in cauza decide sa-l selectioneze si sa-l antreneze pentru pentru concursuri de inaltime si durata. Toate aceste calitati se gasesc inmanunchiate intr-o singura rasa de porumbei, ca in nici o alta din lume.

……………………………………………………………………..

Scriind acest material, intentia mea sincera este sa fiu cat de mai obiectiv. Daca ocazional ma voi dovedi insa partinitor fata de rasa pe care o iubesc, sper sa mi se gaseasca circumstante atenuante.

Iar acum sunt gata pentru intrebarile tale, Fred…

Q1: Pe ce fond istoric a aparut porumbelul galatean si care i-ar putea fi stramosii?

A1: N-am sa incep acum sa bat campii cu stramosul “Columba Livia”, fiindca nu vreau sa va plictisesc margand prea departe inapoi in timp.

Originile rasei galatene nu sunt clarificate de o maniera stiintifica definitiva, dar banuiesc ca acelasi lucru e valabil la orice alta rasa. Este insa rezonabil sa afirmam ca rasa de zburatori de Galati are o vechime de cateva sute de ani, fiind practic de-o seama cu ocupatia zburatului de porumbei de agrement in Romania. Exista detalii biografice concrete despre crescatori importanti din Galati si tipul de pasari crescute de ei inca din anii 1830.

Este plauzibil ca porumbeii galateni asa cum ii stim noi sa fie rezultatul imperecherii de infuzie in șeptelul local deja existent in Galati a mai multor exemplare de calitate din rase de diverse origini (cel mai probabil levantine si rusesti), pe o perioada lunga de timp.

In primele faze ale originii rasei, un rol important trebuie sa-l fi avut negustorii de grau din Galati, la origine greci din Istanbul. Acestia erau oameni bogati si ambitiosi, care exportau cereale catre imperiul otoman si care trebuie sa fi avut in sange spiritul competitiei cu porumbei de zbor, o ocupatie adusa de ei din Costantinopolul natal. Cel mai probabil ca fiecare avea o comanda deschisa catre marinarii care le duceau marfa in cele mai indepartate porturi otomane, sa le aduca cei mai tari zburatori pe care i-ar putea gasi acolo. Sunt sigur ca pentru ei banii nu contau (fenomen pe care-l observam replicat si in zilele noastre: un crescator “ajuns” nu se uita la bani cand gaseste o pasare de exceptie cu care poate sa “ia fața” competitiei).

Ca o nota explicativa pentru cititorii tai francezi, orasul-port Galati a avut dintotdeauna o pozitie privilegiata din punct de vedere comercial, aflandu-se geografic la punctul de intalnire a trei imperii. Aici ajungeau venind pe Dunare vapoare cu marfa din Imperiul Austro-Ungar, cat si vapoare din Imperiile Rus si Otoman, care ajungeau pe Marea Neagra. Cele trei imperii au avut fiecare perioade de dominatie asupra uneia sau alteia din provinciile care azi formeaza Romania, iar Galati a fost permanent punctul nodal al unui infloritor comert dintre cele trei imperii.
Pana relativ de curand nu au existat informatii scrise asupra rasei. Tehnica cresterii porumbeilor s-a transmis firesc din generatie in generatie, ca facand parte dintr-un anume stil de viata tihnit, specific periferiilor de oras. Asta deoarece la fiecare generatie transmiterea “meseriei” se facea nu prin citirea de carti ci prin ucenicia directa a copiilor pasionati in curtea crescatorilor cu experienta, iar intregul fenomen era limitat la orasul Galati unde oricum informatia asta era bine-cunoscuta de toti crescatorii.

Necesitatea informatiei scrise apare abia dupa 1939, cand rasa incepe sa capete expunere si notorietate odata cu mutarea unui numar de tineri crescatori din Galati in capitala Bucuresti. Acesti crescatori se muta in cautare de locuri mai bune de munca, iar odata stabiliti in Bucuresti isi aduc cu ei si porumbeii de acasa. Asa ajunge rasa de porumbei galateni sa faca primul pas catre raspandirea la nivel national.

La acea vreme, Bucurestiul isi avea propriile rase de zburatori de inaltime, asa ca la inceput acesti porumbei nou-veniti nu au fost luati in serios. A fost insa doar o chestiune de timp pana cand rasele au concurat intre ele iar galatenii s-au dovedit superiori in aer. Din Bucuresti faima lor s-a raspandit in restul tarii iar porumbeii galateni au devenit foarte cautati. In decadele urmatoare (cu varfuri in anii ’60 si ’70), valuri dupa valuri de porumbei au fost cumparati din Galati in special de catre crescatori din Bucuresti, pana intr-atat incat in deceniul anilor ’80 centrul de greutate al rasei (dpdv al numarului de exemplare si al calitatii lor) se mutase deja din Galati in Bucuresti.

Material bibliografic referitor la rasele de porumbei romanesti se gaseste in cateva carti foarte bune: de mentionat “Cresterea Porumbeilor” de Stefan Peterfy (editii Bucuresti 1961, 1963, 1970), iar “Porumbeii galateni” de Ovidiu Leonte (Bucuresti, 1993) are peste 200 de pagini dedicate in intregime porumbelului galatean.

Q2. Cum arata mai exact porumbeii galateni (marime, greutate medie, penaj, culori si baltaturi) asa cum ii vezi tu?
A1. Standardul actual al rasei este in vigoare din 1975 si poate fi consultat in cartea lui Ovidiu Leonte la pagina 79-80. Insa asa cum se spune, o fotografie face cat o mie de cuvinte deci iti trimit cateva fotografii care sunt sigur ca te vor lamuri mult mai bine decat daca ai invata standardul pe de rost.

Stiu ca Berzatii de Budapesta sunt bine cunoscuti in Franta, asa ca o sa incerc sa fac cateva comparatii cu acestia ca sa fie mai limpede.

Galatenii sunt ceva mai mari decat berzatii, iar musculatura mai pronuntata ii face sa se simta un pic mai “consistenti” in mana. Proportiile sunt si ele oarecum diferite, linia corporala mai orizontala si alungita a galatenilor ii face sa arate ceva mai “asezati” decat berzatii, picioarele sunt mai scurte, cozile mai lungi si mai late, piepturile ceva mai adanci, capetele mai mari. Penajul este elastic si destul de strans pe corp, dar mai matasos decat cel al berzatilor. Cozile au 12-16 pene, aripile sunt purtate de cele mai multe ori deasupra cozii iar moturile sunt relativ rare. Atunci cand exista, motul este rotund: practic de la o ureche la alta si purtat elegant, destul de jos pe ceafa.

Din punct de vedere al dimensiunilor, as zice ca galatenii sunt undeva pe la mijloc in comparatie cu alte rase. Dupa atatia ani de selectie pe criteriul zborului, corporalitatea le-a fost modelata de aceasta insusire principala.

Porumbelul cu corp prea mic nu are aripi indeajuns de mari, respectiv greutate corporala suficienta pentru a domina curentii de inaltime si nu va face fata acolo sus; asta in timp ce un altul, exagerat de mare, va avea un alt gen de handicap: greutatea coprporala excesiva va fi foarte greu de ridicat si sustinut pentru multe ore in aerul rarefiat de la mare inaltime, nu conteaza cat de mari i-ar fi aripile. Si la fel, nu va face fata. E pana la urma o chestiune de echilibru, dar exceptiile de la regula pot fi intalnite catre ambele extreme.

Ar merita retinut ca nu se poate spune cu certitudine daca ai de a face cu un campion sau cu o gloaba doar judecand pasarea dupa aparente, in mana sau pe sol. De multe ori vedem pasari gresit proportionate care zboara foarte bine, in timp ce altele cu conformatie perfecta pot sa dezamageasca.

Concluzia mea e ca la un galatean de performanta conteaza in primul rand placerea (sau poti sa o numesti ambitie, sau vointa) de a urca la mare inaltime si de a sta acolo. Asta mai mult decat aptitudinile fizice de conformatie, de penaj, de musculatura samd. Banuiesc ca e o concluzie destul de banala, nu cred ca am facut vreo mare descoperire.

Cand vorbim de evaluarea desenului la porumbelul galatean, aici se aplica un principiu foarte sanatos: cel al “repartizarii neuniforme a baltaturii”. Ideea e ca la aceasta rasa nu exista o anumita baltatura considerata a fi “perfecta” in detrimentul tuturor celorlalte, or vreuna “standard”, nici macar una “extrem de cautata”. Inca o explicatie pentru cititorii tai: baltatura inseamna modul de repartizare a petelor de culoare rosie, neagra, galbena sau vanata pe fondul alb al porumbelului “baltat”.

Aplicarea constanta a acestui principiu a conservat diversitatea rasei, mentinandu-i sanatatea si competitivitatea sportiva. Evitandu-se aplicarea unui singur tipar ingust de “perfectiune” (care in timp ar fi insemnat defavorizarea, marginalizarea si finalmente excluderea celorlalte tipuri), s-a pastrat un fond genetic sanatos si foarte divers. Mie mi se pare ca aceasta mare diversitate de “trasaturi” si baltaturi este una dintre marile atuuri de supravietuire a acestei rase pe termen lung.

La ochi suntem foarte exigenti: galatenii trebuie sa aiba o privire cat mai expresiva, iar ochii apreciati sunt alb-perla, gri, bleu, maslinii sau marmorati; ce nu ne place deloc este pigmentul rosu.

………………………………………………………………………

Am senzatia ca am petrecut destul timp cu descrierea si n-as vrea sa iti testez rabdarea; pana la urma, frumusetea e un atribut subiectiv. Ce cred ca ar mai fi de zis este ca un crescator cu experienta va fi in masura sa reproduca in urmatoarele generatii anumite trasaturi de frumusete prin dirijarea imperecherilor. Dar asta in linii mari si numai intr-o oarecare masura, pentru ca un control absolut asupra rezultatelor nu este posibil. Rasa asta isi mentine inca dreptul de a-si surprinde crescatorii in cele mai neasteptate moduri, inclusiv prin atavisme.

Q3. Exista mai multe varietati in cadrul rasei? Iar daca da, in ce fel difera aceste varietati intre ele (zbor de inaltime, joc strans, joc variat-acrobatic…), asa cum este cazul la Rollerii Orientali, spre exemplu?

A3. Da, sunt cateva varietati distincte in cadrul rasei.

In ceea ce priveste varietatile de culoare, pana de curand erau mult mai multe, chiar si in perioada uceniciei mele (care de fapt inseamna destul de tarziu in cronologia rasei; eu m-am apucat mai serios de ei pe la sfarsitul anilor ’80).

-Unicolorii pe negru, pe rosu, pe galben sau pe vanat mai exista aproape doar in amintiri.

-Baltatii pe negru, rosu si galben se gasesc din abundenta dar tind sa mai exceleze doar la capitolul joc fiindca si-au cam pierdut insusirile zborului de mare inaltime si durata; in termeni realisti, acesta a ramas acum monopolul baltatilor pe vanat.

-Baltatii pe vanat sunt actualmente preferatii marilor crescatori, cei care practica performanta sportiva si vor sa o mentina la aceleasi cote pentru viitor.

-Albii cu ochi negri sunt un produs secundar al cresterii baltatilor pe orice culoare si desi nu sunt foarte apreciati ca atare, ei pot sa fie folositi la reproductie daca sunt pusi la pereche cu baltati de culoarea din care provin.

-Mai exista cateva tipuri secundare de baltatura intalnite doar in anumite zone, dar pe care le gasesc irelevante pentru discutia noastra si nu o sa le abordez aici.

Ce ar trebui probabil mentionat este ca de regula crescatorii competenti nu imperecheaza culorile diferite intre ele.

La un mod ideal, galatenii n-ar trebui sa difere ca aptitudini de zbor (sau joc) functie de culoare. In primele etape ale formarii rasei, ei au fost crescuti si selectionati doar dupa zbor si joc, nu dupa culoare. Segregarea pe culori nu pare sa se fi practicat inainte de anii ‘40—’50, incepand deci doar dupa ce acesti porumbei s-au raspandit in restul tarii.

Pana la un punct, diferentele de comportament in aer si tipul jocului nu au fost determinate de culoare ci doar ca rezultat al tipului de selectie operate de un crescator sau altul, conform preferintelor personale.

In realitate, azi nu putem sa nu observam ce spuneam mai sus: baltatii pe vanat au ramas cu zborul de performanta si cu joc mai putin pregnant, in timp ce celelalte culori tind sa aiba un joc mai puternic dublat de un zbor mai slab.

Q4. Zboara bine la stol?

A4. Da, galatenii zboara destul de bine in stoluri de pana la vreo 15 bucati. La un numar mai mare, e nevoie de un zburator cu mare personalitate care sa preia conducerea stolului. Altfel, stolul se fragmenteaza. Acelasi lucru se intampla chiar si stolurilor mai mici in care zboara porumbei tineri, fara experienta.

Exista si exemplare (destul de rare) care prefera sa zboare solist: deasupra stolului, pe langa stol, sau pur si simplu neluand in seama ce face restul stolului.

Q5. Daca ar fi sa te referi la galateni strict ca la niste rolleri, cum le-ai descrie jocul?

A5. Dupa cate inteleg eu, la capitolul asta in vestul Europei exista o doza de confuzie in ceea ce priveste porumbeii galateni.

O sa incerc sa explic:

-exista galateni care joaca scurt cate o singura data, fara sa piarda deloc inaltime sau sa-si schimbe locul in interiorul stolului

-exista unii care fac doar mosor, mai lung sau mai scurt

-unii fac tumbe simple, duble, triple si ocazional siraguri multiple pe o aripa sau alta..

-in timp ce altii alterneaza jocul strans tip “mosor” cu jocul simplu, dublu sau triplu. Aceste exemplare joaca foarte variat si spectaculos, combinand procedeele intre ele si fara sa se repete, dand dovada de mare imaginatie

-finalmente, mai exista si unii care nu joaca deloc. Multi.

Toate aceste varietati sunt acceptate in cadrul rasei. Fie ca se regasesc intr-o categorie sau alta, ce conteaza cu adevarat este ca ei sa aiba placerea de a zbura ore in sir la inaltime.

Reformuland, la porumbeii galateni jocul nu este un scop in sine. Un crescator exigent nu-i va gasi scuza unui anume porumbel ca a jucat mult; daca vrea neaparat sa joace e placerea lui, dar trebuie sa zboare la fel de bine ca unul care nu joaca deloc.

Exista linii de galateni la care procentul de jucatori este de 1% (sau poate chiar mai putin, la unii baltati pe vanat), asa cum exista linii la care procentul poate fi de 70-80% sau mai mult, la anumiti moriscari baltati pe negru.

Pe ansamblul rasei, jocul a fost privit favorabil pana prin anii ’70. In perioada asta si-a facut intrarea in prim-planul rasei Iulian Enachescu (decedat 1993), un crescator cu o personalitate foarte puternica. In anii in care a fost activ, el a reusit sa concentreze in crescatoria sa varfurile absolute ale rasei si sa creeze astfel linii de baltati pe vanat cu performante neatinse pana atunci.

Eu respect enorm realizarile sale la inaltimea si durata zborurilor, respectiv la felul in care pasarile sale au transmis calitatea generatie dupa generatie. Am insa rezerve asupra unora dintre inovatiile pe care le-a introdus, care au ajuns sa se generalizeze si care, din pacate, se vede ca au ajuns sa aiba un impact negativ asupra rasei pe termen lung.

Una dintre inovatii fost selectia impotriva jocului. La acel moment, el a argumentat ca ar fi doar o masura tactica personala pentru marirea duratei zborului. Partea mai putin placuta este ca multi dintre adeptii si admiratorii lui l-au imitat, ba chiar au dus aceasta tactica la extrem. Inclusiv azi, in anumite crescatorii, cel mai mic semn ca un porumbel incearca sa joace inseamna condamnarea acestuia la moarte.

Cu bune si cu rele, Enachescu a avut o mare influenta asupra rasei. E insa surprinzator cat de mare este aceasta influenta si la multi ani dupa moartea sa.

In ceea ce ma priveste, eu pastrez jucatorii pe masura ce apar, cu conditia sa fie si buni zburatori. Nu subscriu la teoria conform careia “porumbelul jucator nu poate sa zboare la fel de mult ca cel fara joc, pentru ca oboseste din cauza efortului suplimentar”. Din experienta mea, un porumbel cu zbor moderat poate face fata fara probleme la zboruri de mare calibru, aripa la aripa cu ne-jucatori.

Imi pare rau, dar nu pot sa fac o comparatie cu Rollerii Orientali fiindca n-am crescut aceasta rasa si nici nu i-am vazut zburand. Tot ce pot spune este ca pe ansamblu jocul galatenilor nu este unul standardizat sau repetitiv ci tinde sa varieze de la individ la individ. Ca crescator, nu stii niciodata cum se va comporta un pui sau altul; e o loterie.

Un alt lucru interesant este ca unii galateni pot sa nu joace deloc timp de 1-2-3 ani sau chiar mai mult, apoi incep dintr-o data ca si cum ar percepe o chemare din mosi-stramosi; dar odata ce incep sa joace, o fac cu mare entuziasm si dexteritate.

De mentionat ca jocul in interiorul volierei sau cand zboara de ici-colo prin curte, aproape de sol, nu este deloc caracteristic galatenilor. Daca unele exemplare fac asta, este considerat un defect major.

Q6. Ce prefera majoritatea crescatorilor din Romania la porumbeii din aceasta rasa si la stilul lor de zbor?

A6. In Romania, galatenii sunt preferati intre porumbeii de agrement pentru satisfactia completa pe care o ofera crescatorului. La inceputurile carierei lor columbofile, multi crescatori de galateni au crescut alti porumbei (eu sunt unul dintre acestia, am inceput cu codalbi), dar dupa ce fiecare a trecut printr-un numar oarecare de alte rase, din aproape in aproape a ajuns sa imbratiseze galatenii. Desi exista un mare numar de alte rase de agrement romanesti (fiecare cu frumusetea si calitatile ei), toate palesc prin comparatie cu galatenii.

Daca spre exemplu pe un crescator il intereseaza doar durata lunga a zborurilor, se va opri la galateni fiindca anumite varietati de galateni zboara cel mai mult dintre toate rasele autohtone.

Daca pe un altul il incanta doar zborul elegant si de mare inaltime, se va opri tot la ei fiindca galatenii zboara cel mai sus si au un zbor placut, fluturat. Aici ii mai avantajaza si coloritul penajului.

Daca un altul e interesat doar de joc, aici galatenii nu au egal (in lume, as zice eu).

Intr-un final, daca chiar se intampla ca vreun crescator extraordinar de exigent sa gaseasca vreo alta rasa care sa se poata compara cu galatenii in privinta tuturor aceste calitati intrunite (desi eu nu prea vad care ar putea fi acea rasa), mai ramane un ultim atu, decisiv, cu care galatenii vor iesi deasupra: frumusetea.

Din cate am vazut, toate celelalte rase care ar putea ridica pretentii din punct de vedere al performantelor tind sa arate modest sau foarte modest. Si cand spun asta, ma refer la nivel mondial.

Q7. Ce fel de competitii se practica in Romania?

A7. Competitiile oficiale nu sunt un fenomen de masa, poate si pentru ca regulile sunt mult prea complicate. Daca ar fi sa zbori porumbeii ca la carte, ti-ar trebui un computer de la NASA ca sa tii scorul. O multime de detalii tinand de multe criterii ar trebui observate pentru a castiga puncte, o multime de detalii ar scadea puncte.

Regulamentul este nepractic, dar trebuie sa admit ca intentiile din spatele regulilor sunt bune: spre exemplu urcarea stolului cat mai rapid la mare inaltime este preferata, zborul la disparitie deasemenea, jocul prelung este de incurajat, deci toate astea ar trebui punctate separat.

Pe de alta parte, zborul la inaltime joasa sau semi-inaltime pe o mai lunga perioada de timp este neplacut, la fel urcarea si coborarea repetata a stolului, deplasarile lungi pe orizontala sunt greseli mari, etc samd. Este normal ca toate astea sa fie depunctate, dar revin: daca te pui in pielea unui arbitru si trebuie sa observi toate detaliile astea timp de 3-4-5…8-9-10 ore, respectiv sa le si punctezi/depunctezi cu acuratete, raman la parerea mea ca este omeneste imposibil.

Concluzia este ca aceste reguli sunt aplicabile doar profesionistilor, si doar cand este in joc o miza reala si serioasa.

Sfatul meu pentru crescatorii incepatori sau pentru cei care cresc si zboara porumbeii pentru propria placere este sa ii zboare pur si simplu, fara sa se simta ingraditi de reguli.

Pana la urma, de porumbei fiecare ne-am apucat de placere, ca sa crestem pasarile care ne plac si ca sa le zburam asa cum ne place. Mie se pare mai important sa te bucuri de pasarile pe care le cresti, asa cum sunt ele, decat sa ajungi sa le gasesti la tot pasul defecte daca incepi sa le judeci dupa vreo carte de reguli. Pana la urma, aplicarea prea multor reguli ajunge sa te indeparteze de starea de multumire pe care ti-o da acest hobby…

Asa ca, in loc sa ne facem socoteli despre ce probleme urmeaza sa ne luam pe cap odata cu participarea la concursuri, eu as zice ca e mai bine sa ne concentram pe practicarea acestei pasiuni frimoase, fara inhibitii si fara a ne simti verificati sau criticati.

Competitiile isi au evident rolul lor, dar ca importanta vin pe locul doi dupa simpla producerea de porumbei si dupa zborul frecvent al acestora. Am senzatia ca in lumea asta moderna devenim prea preocupati de reguli si proceduri, pierzand din vedere placerile simple care ne fac sa simtim ca viata merita traita.

…………………………………………………

Revenind la competitii, pana prin anii ’80 erau practicate un gen de concursuri informale, intre vecinii de cartier. Stolurile erau zburate dimineata devreme la aceeasi ora iar ultimele pasari venite de sus castigau concursul. Era un spectacol minunat sa vezi 5-6 stoluri ridicandu-se pe cerul albastru, limpede ca sticla al unei dimineti de duminica. Soarele aflat abia la rasarit lumina porumbeii de jos in sus, iar cand stolurile rand pe rand intorceau strans luand inaltime, burtile albe ale galatenilor sclipeau orbitor in lumina.

Ma rog, asta a fost odata…

Acum nu mai sunt atat de multi crescatori, ba au disparut chiar si multe din cartierele de case unde se tineau concursurile, fiind demolate de regimul comunist care a construit in locul lor nesfarsite cartiere de blocuri.

In felul asta s-a terminat si cu acel stil de viata tihnit, in care cresterea porumbeilor de agrement isi avea locul sau. In zilele noastre, rar se mai intampla ca doi crescatori sa fie vecini pe aceeasi strada in asa fel incat sa mai poata face un concurs direct.

…………………………………………………………………………….

Sfarsitul primei parti

Va urma.

Foto antet: Doi masculi din crescatoria C. Staicu, 1998

Foto 1: “Surpriză” la varsta de 2 ani (scos la dl Marinache “Marinică din Popesti” din pasari furnizate de dl Ionică “Dentistu”)
Foto 2: “Fluturaș” la varsta de 1 an (scos la C. Staicu din Ceacârul Canar de la dl Marinică si fata ciocoasă pe un capac din Ruginiul lui Marin “Ospătaru”)

Nu imi pot reprima un sentiment de nostalgie cand vad ca a trecut atata timp de la inceputul anilor 2000.
Cam in perioada acelor ani a intervenit o schimbare majora, care s-a reflectat serios si in practicarea sportului columbofil: ma refer la aparitia si generalizarea internetului. Unii l-au imbratisat mai devreme iar altii au fost mai reticenti si au tras de timp, dar in prezent greu se poate intalni un columbofil care sa nu utilizeze internetul intr-un fel sau altul. Eu aveam la acel moment peste 30 de ani si inca imi aduc bine aminte de modul in care se facea porumbarie “inainte”, asa ca imi e relativ usor sa fac comparatia cu modul actual, cel de “dupa”.

In lumea analogica de dinainte de 2000, marea majoritate a crescatorilor de porumbei (de agrement si in special galateni, despre ei vorbesc) avea de-a face in mod curent cu alti 2-3 crescatori din acelasi cartier. Din punctul de vedere al unui tanar crescator, acesti 2-3 erau cei de la care invata, cu care colabora si in acelasi timp era in competitie, pasarile lor le avea ca reper de frumusete si performanta, pe scurt acestia ii defineau orizontul. Daca avea sansa sa stea intr-un oras mai mare, acesta se mai putea intalni la piata saptamanala cu alti cativa crescatori din alte cartiere. Ca o chestie de mare exceptie, poate isi lua inima in dinti sa viziteze vreun crescator din Constanta cand se ducea vara la mare, sau pe vreunul din orasele in care poate ajungea in delegatie cu probleme de serviciu.
Cum ajungea sa ii gaseasca pe acei crescatori de vizitat? De cele mai multe ori, la modul cel mai primitiv: vedea pe cer un stol si il urmarea ca sa vada unde se lasa. Sau poate ca din vorba in vorba afla de cineva… care stia pe altcineva… care la randul lui stia de cineva din orasul respectiv… samd.

Ma rog, si in anii ’70-’80-’90 existau asociatii de crescatori prin care se puteau facilita contacte, dar nu cred ca aveau ca membri mai mult de 10% din totalul crescatorilor. Ca surse de informatie, erau ceva carti si publicatii, doar ca la noi publicatiile erau putine, circulau greu si informatia din ele era inevitabil limitata.
Nu cred ca mai e nevoie sa conving pe cineva: din punct de vedere al accesului la informatie si al usurarii contactelor intre crescatori, internetul ne-a facut mult bine. Intre timp am ajuns sa intelegem ca internetul ne face si destule rele, dar nu despre asta vorbim acum.
In perioada primilor ani de dupa 2000, internetul ne-a adus dintr-o data in fata ochilor o intreaga planeta columbofila, colorata si in mare detaliu. Am vazut rase de care nici nu ne-ar fi trecut prin cap ca pot exista si unde se gaseau ele pe harta lumii. Cei predispusi sa studieze au facut paralele si au putut trage concluzii.

Ca o paranteza, nu pot sa nu adaug ca in vremea aia unor tineri li se cam urcasera la cap toate informatiile astea multicolore si ca incepusera sa se creada mai destepti decat erau de fapt. Cu parere de rau, trebuie sa admit ca am fost unul dintre ei.
Acum regret ca nu am ascultat mai atent ce tot insistau sa-mi spuna anumiti eminenti crescatori de porumbei galateni precum Ovidiu Leonte, Mihai Stefaniu sau Vasile Emilian-Milica. Dar asta e, la momentul ala eu stiam mai bine decat toti si nu prea aveam nevoie de lectii de la nimeni.

Revenind, inceputul anilor 2000 a fost o perioada extrem de interesanta, in care orizonturile efectiv ni se deschideau. Pentru multi, cresterea porumbeilor a incetat sa fie o ocupatie ingusta de cartier fiindca isi descopereau prin internet afinitati de hobby cu persoane de te miri unde de prin tara sau chiar de mai departe, din lumea larga.
Pe fondul asta de entuziasm explorator am ajuns si eu sa corespondez prin email cu Frédéric Xabada, un columbofil din Montpellier. El activa pe atunci in conducerea federatiei de agrement franceze (daca imi aduc bine aminte, cred ca era vice-presedinte si era serios implicat in organizarea concursurilor de zbor de agrement la mai multe rase, etc). Crestea mai multe rase europene si era foarte interesat sa afle direct de la sursa despre rasele de zbor si joc din est, care pentru ei erau mai exotice.

Am fost surprins sa aflu ca printre rasele de agrement crescute la vremea aia in Franta se numarau si galatenii. Frédéric insusi avea in crescatoria lui un numar semnificativ, de care era realmente incantat.
Ce fel de galateni aveau ei acolo, asta e o alta discutie: una care s-a tot lungit intre noi doi si a ajuns sa fie purtata in contradictoriu. Din cate am putut deduce, porumbeii galateni pe care ii crestea Frédéric fusesera importati in Franta cu 15-20 de ani mai devreme pe o filiera din Germania, unde cel mai probabil ajunsesera fiind adusi din Romania de catre emigranti sasi.

Pentru Frédéric lucrurile erau simple: porumbeii galateni sunt niste piticanii vioaie colorate cum se nimereste, un fel de tembeli simpatici care joaca mult si dezordonat pe deasupra casei.
Pentru mine (crescut in Craiova, mutat in Bucuresti si deci axat pe galatenii atletici pe vanat, cu zbor de altitudine si durata) asta denota nu doar un mod limitat si simplist de a pune problema, ci o adevarata jignire adusa rasei. Pornind de la aceste diferente de opinie, discutiile interminabile dintre noi.
La un moment dat Frédéric a avut initiativa de a pune toate aceste idei in scris, in incercarea de a asambla un material informativ. Dintru inceput, materialul s-a dorit a fi util columbofililor din afara Romaniei care ar putea fi interesati de rasa galateana dar care nu aveau o reprezentare realista asupra caracteristicilor si potentialului acestor porumbei. Si l-am conceput impreuna in forma forma unui interviu, iar in 2003 Frédéric l-a publicat in Revista Federatiei Columbofile Franceze.

Post Scriptum: Un an mai tarziu, in 2004, am fost nevoit sa imi desfiintez crescatoria iar pana in 2020 practic nu am mai tinut legatura cu lumea columbofila.
Cand dupa tot acest timp am reluat corespondenta cu Frédéric, am avut marea satisfactie sa aflu ca in 2014 el reusise in sfarsit sa achizitioneze direct din Romania (printr-un prieten francez cu rude aici in tara) un numar de porumbei galateni de tipul celor pe care-i descrisesem eu cu 11 ani in urma.
Am fost cu atat mai multumit sa aud ca porumbeii in cauza proveneau chiar din Bucuresti, de la un ‘monsieur Vittorio Piussi’. Dupa sapte ani de crescut si zburat acesti porumbei, Frédéric se refera acum la ei si la urmasii lor ca fiind bijuteriile crescatoriei sale.

In curand vom posta o traducere integrala a interviului din 2003
……………………………………………………………………………………….

Jucatori galateni baltati pe negru in Montpellier, Franta 2003

Galateni baltati pe vanat din crescatoria C.Staicu, Bucuresti 2002-2003

Cristi Staicu,
Februarie 2022

Va invit sa urmariti mai jos emisiunea Din gospodarie in farfurie , difuzata sambata, 11 decembrie 2021, in cazul in care nu ati reusit sa o vedeti la tv:

Torino,
Decembrie 2021